Încrederea în produsele certificate „eco” rămâne scăzută, conform unui studiu care arată că 50% dintre români nu au încredere în etichetele eco și bănuiesc că multe dintre acestea sunt strategii de marketing.
Consumatorii români își doresc mai multă transparență din partea brandurilor și comercianților, punând presiune pe firme să demonstreze autenticitatea produselor lor, arată studiul Consumatorul etic din România 2025, realizat de MKOR.
Deși interesul pentru un stil de viață responsabil este în creștere, sustenabilitatea nu este încă un criteriu principal de achiziție pentru majoritatea românilor. Doar 43% dintre consumatori iau în considerare impactul ecologic al produselor, în crește cu 5% față de anul trecut.
Totuși, acest interes nu se reflectă întotdeauna în alegerile de cumpărare, prețul ridicat al produselor eco fiind principalul motiv. Mai mult de jumătate dintre români (53%) spun că nu își permit să cumpere produse etice.
Pentru a depăși această barieră, firmele ar trebui să se concentreze pe normalizarea prețurilor produselor eco, extinderea ofertei în retailul mainstream și creșterea nivelului de informare cu privire la beneficiile pe termen lung ale acestor produse, potrivit raportului.
„Lipsa de încredere, prețurile ridicate și oferta limitată de produse creează un peisaj de consum în care intențiile nu se traduc mereu în acțiuni concrete”, conform MKOR.
1 din 2 români consideră că etichetele eco sunt doar o strategie de marketing
Deși tot mai multe produse sunt promovate ca fiind „eco”, „bio” sau „sustenabile”, mulți consumatori privesc cu scepticism aceste etichete. 50% dintre români nu au încredere în certificările eco, punând la îndoială transparența brandurilor și criteriile de acordare a acestor certificări.
Un factor care alimentează această neîncredere este greenwashing-ul, o practică prin care unele companii exagerează sau chiar denaturează informațiile despre impactul ecologic al produselor lor. Lipsa unor reglementări clare și standarde uniforme face ca etichetele eco să fie percepute mai degrabă ca instrumente de marketing decât ca garanții ale sustenabilității.
38% dintre români spun că nu știu exact ce înseamnă o certificare eco autentică, ceea ce indică atât o lipsă de informare, cât și o nevoie crescută de claritate din partea brandurilor. În lipsa unor criterii transparente, consumatorii sunt mai predispuși să creadă că termenii „natural” și „organic” sunt folosiți abuziv pentru a justifica prețuri mai mari.
„Consumatorii nu mai acceptă promisiuni vagi despre sustenabilitate. Vor dovezi clare, acces la informații detaliate și standarde transparente. Brandurile care nu oferă această claritate riscă să piardă încrederea publicului și să fie percepute ca oportuniste. Pentru ca produsele sustenabile să fie cu adevărat apreciate, trebuie să fie însoțite de transparență reală, nu doar de etichete atrăgătoare”, afirmă Cori Cimpoca, fondatoarea MKOR.
29% dintre respondenți spun că disponibilitatea redusă a produselor eco în magazine îi împiedică să le cumpere mai des. Produsele sustenabile sunt percepute ca fiind mai greu de găsit, iar în unele cazuri, diferența dintre produsele convenționale și cele „eco” nu este clar comunicată, ceea ce face ca alegerea să fie dificilă pentru consumatori.
În acest context, companiile care vor să atragă mai mulți consumatori responsabili trebuie să pună un accent mai mare pe educație, transparență și accesibilitate.