Poșta Română a început să trimită, miercuri, contribuabililor români care au datorii la ANAF scrisorile de informare privind amnistia fiscală.
Peste 800.000 de contribuabili vor primi aceste notificări, care includ detalii despre cuantumul obligațiilor restante la 31 august 2024, împărțite în sumele ce trebuie achitate și sumele ce pot fi anulate, anunță, miercuri, Poșta Română.
Astfel, contribuabilii vor primi la domiciliu, prin intermediul poștașilor:
- Scrisoarea de informare care detaliază cuantumul total al obligațiilor bugetare restante la 31 august 2024, împărțit în sumele care trebuie achitate și cele care pot face obiectul anulării.
- Modelul Notificării privind intenția de a beneficia de anularea unor obligații bugetar
- Modelul Cererii privind anularea unor obligații bugetare.
Poștașii vor prelua de la domiciliul contribuabilului plicul care conține Notificarea privind intenția de a beneficia de anularea unor obligații bugetare și vor expedia acest document către ANAF.
De asemenea, reamintim că termenul limită pentru depunerea cererii de anulare este 25 noiembrie 2024, inclusiv, conform ANAF.
Poşta Română va putea totodată, să încaseze, la domiciliul fiscal al contribuabilului sau la oficiul poştal, sumele aferente obligaţiilor bugetare ce trebuie achitate pentru accesarea facilităţilor fiscale prevăzute de OUG nr. 107/2024, în cazul contribuabililor care optează pentru plata acestor obligaţii în numerar sau prin intermediul cardurilor bancare.
Potrivit HotNews.ro, Ministerul Finanțelor va asigura ANAF fondurile necesare pentru efectuarea cheltuielilor cu prestarea de către Poșta Română a acestor servicii.
---
Citește și:
-
Ghid ANAF privind amnistia fiscală 2024. Facilități acordate, condiții, procedură
-
LISTĂ 10 seminare online ANAF în octombrie 2024. Amnistia fiscală, impozitarea veniturilor microîntreprinderilor și altele
-
Amnistie fiscală 2024: Condițiile pentru firme și alți contribuabili care vor să scape de datorii – anunț ANAF
-
Amnistia fiscală pentru firme și persoane fizice, modificată: Ce se schimbă (explicațiile unor experți)