Platforma de transport de persoane Uber a fost amendată cu 290 milioane EUR în Olanda, pentru că a transmis datele personale ale șoferilor europeni în Statele Unite, încălcând legislația UE, potrivit Reuters.
Uber a oprit transferul de date, potrivit spuselor Autorității de Protecție a Datelor din Țările de Jos (DPA).
DPA a declarat că Uber a transferat datele personale ale șoferilor în Statele Unite și nu a protejat corespunzător aceste date, constituind o „încălcare gravă a Regulamentului General privind Protecția Datelor (GDPR)”.
Platforma ar fi trimis în SUA documente de identitate, licențe de taxi și date de geolocalizare printre altele, de-a lungul a doi ani, potrivit BBC.
Uber poate face apel la decizia autorității și, dacă nu are succes, poate apoi să depună un caz la instanțele olandeze.
Procesul de apel se estimează că va dura aproximativ patru ani, iar orice amenzi sunt suspendate până la epuizarea căilor de atac legale, potrivit DPA.
„Această decizie eronată și amenda extraordinară sunt complet nejustificate”, a declarat un purtător de cuvânt al Uber pentru sursa citată.
„Procesul de transfer de date transfrontalier al Uber a fost conform cu GDPR pe o perioadă de 3 ani de incertitudine imensă între UE și SUA”, a adăugat acesta, spunând că Uber va face apel.
Ancheta a început în urma unei plângeri depusă în numele a peste 170 de șoferi de taxi din Franța, de către o organizație franceză pentru drepturile omului, la autoritatea de protecție a datelor din țară. Aceasta, în schimb, a fost transmisă DPA deoarece Uber își are sediul european în Țările de Jos.
Aplicația Uber este disponibilă în peste 70 de țări din toată lumea, în peste 10.000 de orașe.
În România, Uber este disponibil în 22 orașe: București, Brașov, Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Constanța, Craiova, Pitești, Ploiești, Galați, Oradea, Brăila, Sibiu, Buzău, Bacău, Râmnicu Vâlcea, Alba Iulia, Arad, Târgu Mureș, Baia Mare, Târgoviște și Suceava.