Viitorul buget multianual al Uniunii Europene ar urma să fie majorat cu 10%, iar România ar primi alocări de fonduri europene cu 6 miliarde de euro în plus, prin propunerea Parlamentului European față de proiectul Comisiei Europene, creșterea urmând să fie finanțată din taxarea suplimentară a giganților tehnologici internaționali, a jocurilor de noroc online și a câștigurilor din tranzacțiile crypto, a declarat, vineri, la București, europarlamentarul român Siegfried Mureșan, negociator-șef pentru cadrul financiar multianual european 2028-2034 din partea Parlamentului European.
Comisia Europeană a propus un buget multianual 2028-2034 de 2000 de miliarde de euro, Parlamentul European solicită o creștere cu 10%, până la un total de 2.200 de miliarde de euro.
„Pentru România, aceasta înseamnă o creștere a fondurilor europene alocate de la 60 la 66 de miliarde de euro. În plus, Comisia Europeană propunea ca o mare parte a fondurilor europene să rămână nealocate. Poziția noastră, a Parlamentului European, este că beneficiarii de fonduri europene au nevoie de predictibilitate și, prin poziția Parlamentului European, toți banii sunt alocați. Aceasta înseamnă +47% fonduri pentru fermieri și +35% fonduri pentru Politica de Coeziune, în poziția Parlamentului European față de propunerea Comisiei”, a spus Mureșan, la o conferință.
Întrebat de StartupCafe care este sursa de finanțare a unei astfel de creșteri de buget, Mureșan a spus că, în primul rând, UE trebuie să taxeze giganții tehnologici și a dat ca exemplu companiile controlate de miliardarii americani Elon Musk (Tesla, SpaceX, X.com), Mark Zuckerberg (Meta) și Jeff Bezos (Amazon), care au operațiuni în Europa.
„Pentru a avea un buget mai ambițios, avem două posibilități: fie statele membre ale UE contribuie mult mai mult la bugetul UE, lucru care nu este realist, căci statele membre la nivel național trebuie să-și consolideze bugetele au deficite mari, pe care trebuie să și le reducă. Ca atare, posibilitatea realistă pentru a avea un buget mai mare este ca Uniunea Europeană să genereze noi surse de venit, iar noi, Parlamentul European, avem 3 propuneri în acest sens:
- O sursă de venit a Uniunii Europene bazată pe impozitarea giganților tehnologici digitali. Aceștia sunt printre cele mai mari companii ale lumii, au acces gratuit la 450 de milioane de cetățeni europeni și trebuie să contribuie pentru accesul pe care îl au la Piața Unică Europeană. Ar fi greșit ca noi să nu ne putem finanța Cercetarea, Securitatea, Agricultura, pentru ca Elon Musk, Mark Zuckerberg și Jeff Bezos, cei mai bogați oameni ai Planetei, să continue să aibă acces gratuit la Piața Unică Europeană.
- O taxare a pariurilor și a jocurilor de noroc online.
- O sursă proprie de venit bazată pe profiturile făcute cu tranzacții cu criptomonede”.
„Dintre acestea trei, prima, taxarea giganților digitali este cea mai importantă și cred că ar fi greșit ca ei să continue să aibă acces gratuit la cetățenii europeni și noi să nu ne putem finanța prioritățile noastre”, a explicat Mureșan, răspunzând unei întrebări adresate de StartupCafe.
De asemenea, el a criticat statele UE net contributoare la bugetul european, care cer acum reducerea bugetului Uniunii Europene:
„Consider că statele care solicită o reducere a bugetului UE greșesc. Provocările noastre sunt mai multe, oamenii așteaptă mai mult din partea UE, inclusiv în domeniul Securității și al Apărării și, pentru ca UE să poată să livreze mai mult, e nevoie de un buget mai mare. Creștererile, sigur, trebuie să fie moderate și justificate, nu vom putea avea creșteri în toate domeniile, dar este important ca la prioritățile importante - Coeziune și Agricultură - fondurile să fie apărate și securizate, iar la Securitate, Apărare și Competitivitate să avem alocări mult mai mari, fiindcă sunt necesare față de trecut. De aceea, consider că statele care solicită o reducere a bugetului greșesc. Noi, Parlamentul European, solicităm o creștere. O reducere a bugetului ar fi o greșeală, fiindcă provocările cu care ne confruntăm nu vor dispărea, pentru că ele vor trebui rezolvate la nivel național și sunt convins că rezolvarea la nivel național va fi mai dificilă. La finalul zilei, dacă 27 de state membre alocă bani de 27 de ori, separat, divergent, sunt convins că la final va fi mai scump decît dacă facem lucrurile împreună la nivel european.
Reamintim că europarlamentarul PNL/PPE Siegfried Mureșan a fost desemnat de președintele Nicușor Dan pentru candidatura la funcția de prim-ministru al României, dar cabinetul propus de el a fost respins, miercuri, de Parlamentul de la București.