Iosefina Chiriac (foto) este din Iași, are 26 de ani și dezvoltă, alături de mama sa, o afacere inspirată de gusturile copilăriei și de dorința de a păstra vii rețetele de familie. Absolventă a Facultății de Medicină Veterinară din Iași și tânăr antreprenor, Iosefina a lansat oficial în 2021 Vechile Obiceiuri, un brand local de conserve din legume și fructe care păstrează principiile producției artizanale: rețete proprii, serii mici și produse realizate „exact cum se face acasă”.
Pe măsură ce o afacere care implică producție se dezvoltă, apar și noi nevoi. Pentru Vechile Obiceiuri, unul dintre pașii importanți a fost extinderea spațiului de prelucrare, iar pentru acest lucru Iosefina a apelat la o finanțare BT Mic.
„Procesul de obținere a finanțării a fost foarte simplu. Totul s-a desfășurat online: am trimis actele, iar în câteva zile am primit răspunsul. Am semnat, a fost totul perfect. A fost ideal, nici nu mă așteptam să meargă atât de repede și atât de ușor”, spune tânăra antreprenoare.
Banca Transilvania este alături de antreprenorii din România în fiecare etapă a dezvoltării lor, oferindu-le soluții de finanțare potrivite nevoilor afacerilor lor, dar și resurse, programe și expertiză pentru a-i ajuta să crească și să își consolideze proiectele.
Prin BT Mic, antreprenorii pot accesa finanțări de până la 300.000 de lei, rapide și flexibile, destinate susținerii dezvoltării afacerii. Fondurile pot fi utilizate pentru achiziția de echipamente, fie noi, fie second-hand, pentru modernizarea sau extinderea punctelor de lucru, plata furnizorilor și a altor obligații financiare, dar și pentru asigurarea continuității activităților curente.
Business CheckIn. Iosefina și mama ei dezvoltă o mică afacere prin care duc mai departe rețetele bunicii
StartupCafe.ro: Cine sunt și ce afacere am fondat?
Iosefina Chiriac: Numele meu este Iosefina Chiriac, am 26 de ani și sunt din Iași. Sunt, ca să spun așa, un tânăr antreprenor și absolventă a Facultății de Medicină Veterinară din Iași. Aceasta este prima mea experiență profesională, pe care am început-o încă din perioada facultății.
Vechile Obiceiuri este o afacere de familie pe care o dezvolt împreună cu mama mea. Ea se ocupă de partea de producție și de rețete, iar eu gestionez partea administrativă și o ajut ori de câte ori este nevoie în procesul de producție.
Povestea noastră a început în 2016, în Piața Agroalimentară Păcurari din Iași, unde am mers împreună să vindem produse din cămara noastră, la cererea clienților.
În 2021, pas cu pas, ușor, ușor, am avut oportunitatea de a accesa o finanțare europeană, cu sprijinul Grupului de Acțiune Locală Ștefan cel Mare. Așa a prins contur și forma pe care o are astăzi Vechile Obiceiuri.

Așadar, totul a pornit din familie. Pe măsură ce am crescut și m-am implicat tot mai mult, mi-am dat seama că mi-aș dori să păstrăm aceste rețete și să se bucure și alți oameni de ele. Mi-ar plăcea ca și copiii mei să se bucure de ele, de exemplu.
În general, nu ne dorim să ajungem la un nivel industrial. Ne dorim să facem totul in-house, în cantități limitate. Pe asta se bazează și producția noastră: totul este realizat în serii mici, exact cum se face acasă.
De exemplu, dacă vorbim despre zacusca de gogoșar, am început producția, însă încă nu avem capacitatea de a produce cantități foarte mari. Facem câte o serie, iar produsul are un termen de valabilitate de aproximativ un an. Anul trecut, de exemplu, am produs în jur de 600 de borcane. Când se termină stocul, se termină. Așteptăm să începem o producție nouă.
StartupCafe.ro: Ce-mi definește afacerea?
Iosefina Chiriac: Aș spune că, în primul rând, rețetele proprii. Apoi, gustul copilăriei, pentru că respectăm rețetele tradiționale, iar acesta este și feedbackul pe care îl primim de la clienți.
De asemenea, cred că ne definește faptul că respectăm calitatea produselor noastre și, în aceeași măsură, ne respectăm clienții.
Suntem producători locali de conserve din legume și fructe. Facem zacuscă de ghebe, de vinete și de hribi. Acestea sunt și cele mai căutate sortimente din categoria zacuscă. Mai producem și salate, inclusiv unele create după rețete proprii. Avem, de exemplu, o salată de crudități cu muștar și o salată de ghebe cu oțet și ceapă. Avem atât rețete tradiționale, cât și rețete reinventate și adaptate.

La categoria dulcețuri, producem aproape toate sortimentele. Cele mai căutate sunt dulceața de cireșe amare, atât albe, cât și negre. Anul acesta am făcut și dulceață de ardei iuți și dulceață de morcov.
Mergem în continuare constant în piața din Păcurari, însă acum produsele noastre sunt disponibile și pe eMAG și Trendyol. Totodată, de luna aceasta avem și website-ul oficial.
În ceea ce privește materia primă, o parte provine din producția noastră, iar atunci când este nevoie, în special pentru fructe sau vinete, completăm necesarul de la alți producători locali din sectorul agricol. Deocamdată nu avem o capacitate atât de mare, însă acesta este și planul nostru de viitor: să ajungem ca întreaga materie primă să provină din propria producție, astfel încât să controlăm întregul proces, de la plantă până la borcănel.
StartupCafe.ro. Cum a fost procesul de obținere a unei finanțări de la BT Mic?
Iosefina Chiriac: Noi aveam deja un cont deschis la BT, iar atunci mi-a fost foarte ușor să mă îndrept către banca de care aparțin. Am aflat despre BT Mic din agenție. Am aplicat pentru finanțare pentru că ne doream un spațiu mai mare de prelucrare. Acesta a fost principalul motiv: ne doream să ne extindem.
Procesul de obținere a finanțării a fost foarte simplu. Totul s-a desfășurat online: am trimis actele, iar în câteva zile am primit răspunsul. Am semnat, a fost totul perfect. A fost ideal, nici nu mă așteptam să meargă atât de repede și atât de ușor.
StartupCafe.ro: Cel mai util sfat?
Iosefina Chiriac: L-am primit după ce am încheiat proiectul de colaborare cu echipa care m-a ajutat să obțin finanțarea. Colaborarea noastră a durat aproximativ un an, iar de la coordonatorul de proiect am rămas cu un sfat pe care îl țin minte și astăzi.
Mi-a spus, în primul rând, să nu aștept niciodată momentul potrivit, pentru că este posibil să nu apară. Și să nu mă stresez, ci să iau totul pas cu pas. Provocări vor exista întotdeauna și nu știu dacă voi fi vreodată complet pregătită pentru toate. Important este să iau totul pas cu pas și lucrurile o să vină de la sine.

De asemenea, m-a sfătuit să nu privesc eșecurile ca pe niște probleme, ci ca pe niște etape firești în dezvoltarea mea și a afacerii. A fost un sfat foarte important pentru mine, mai ales că, la un moment dat, apare și fenomenul de burnout. Din când în când încerc să-mi reamintesc faptul că lucrurile trebuie să vină firesc.
StartupCafe.ro: Dacă nu aș fi făcut asta, aș fi…
Iosefina Chiriac: Aș fi urmat o carieră în medicina veterinară. Am terminat facultatea în iulie și m-am înscris și la doctorat, în nutriție animală. Încerc cumva să le îmbin pe amândouă și să găsesc un echilibru. Așa că, cel mai probabil, asta aș fi făcut.
StartupCafe.ro: Primul client nu o să-l uit pentru că…
Iosefina Chiriac: Primul client nu mi-l mai aduc aminte. În schimb, îmi amintesc foarte bine primul feedback pozitiv pe care l-am primit. Ne-a dat mult curaj și încredere în ceea ce facem.

De-a lungul timpului, am rămas în relații foarte bune cu mulți dintre clienții noștri și am creat conexiuni. Ne dăm sfaturi, vorbim și, într-un fel, s-a creat o familie. Este foarte frumos când se creează o astfel de comunitate.
StartupCafe.ro: La ce lucrez acum?
Iosefina Chiriac: În perioada următoare, mai ales în lunile august, septembrie și octombrie, avem cea mai aglomerată perioadă din an. Ne trezim dimineața la ora șase sau șapte, uneori chiar și la cinci, în funcție de vreme. Dacă este foarte cald, începem mai devreme.
În această perioadă coacem ardeii și vinetele, așa că, până în jurul orei 16:00 - 17:00, aproape toată ziua este dedicată producției.

În perioada de producție avem și zile în care lucrăm până la ora 20:00 sau chiar 22:00. Practic, o zi din septembrie poate începe la ora șapte dimineața și se poate termina la opt seara. În perioada aceasta suntem aproape tot timpul în bucătărie.

După ce se încheie etapa de copt, începem pregătirea borcanelor propriu-zise, așa că activitatea continuă. În afacere suntem trei persoane: eu, mama și încă un angajat. De aceea spun că totul este limitat. Atât cât putem produce, atât producem.
StartupCafe.ro: Ultima provocare bifată?
Iosefina Chiriac: Cred că partea de digitalizare, de a duce afacerea din piața locală în mediul online. A fost o provocare care a însemnat multe etape, începând de la realizarea imaginilor produselor și până la prima comandă primită online.
Am avut dificultăți și în ceea ce privește ambalajele. Am avut și câteva borcane sparte, dar astfel de situații apar. Important este că, în cele din urmă, am ajuns la formula ideală.

Am lansat și site-ul. Întotdeauna există loc de mai bine, iar eu sunt o persoană destul de perfecționistă și îmi place ca totul să fie cât mai bine făcut. Dar sunt mulțumită de punctul în care am ajuns. Este un pas înainte.
StartupCafe.ro: Ce urmează?
Iosefina Chiriac: Așa cum spuneam, ne dorim ca până la sfârșitul acestui an sau cel târziu anul viitor, acesta fiind intervalul pe care ni l-am propus, să ajungem să avem propria producție de materie primă. Ne dorim să urmărim întregul flux tehnologic și să avem control asupra fiecărei etape. Acesta este următorul obiectiv pe care vrem să îl atingem.
Notă: Acest interviu a fost editat pentru concizie și claritate.