Organizația independentă de presă Recorder, cunoscută pentru investigații media de amploare, care privesc inclusiv mediul de business, a ajuns să obțină venituri totale de 3,6 milioane EUR în anul 2025, în principal din donații de la publicul larg, potrivit raportului financiar publicat recent de jurnaliști, la 9 ani de la lansarea proiectului editorial.
Asociația Recorder Community, care deține canale de YouTube axate pe investigații media, analize și știri, a obținut venituri totale de 3,62 milioane EUR și a cheltuit 1,55 milioane EUR în anul 2025.
90% din veniturile anului trecut provin din donații. Restul de 10% reprezintă venituri din publicitate, granturi și dobânzi din depozite bancare, relevă raportul prezentat de fondatorii Recorder, jurnaliștii Mihai Voinea și Cristian Delcea. Aproximativ 50.000 de oameni au donat pentru acest proiect jurnalistic.
Bilanțul prezentat relevă un sold pozitiv de peste 2 milioane EUR pentru anul 2025, pe care Recorder spune că îl folosește pentru a extinde proiectul.
„La Recorder nimeni nu încasează dividende, iar excedentul rămâne în conturile asociației. Ce planuri avem cu acești bani? În primul rând, ei ne asigură liniștea financiară pe termen lung. O redacție independentă, mai ales una care face investigații și țintește zonele sensibile ale statului român, are nevoie de această plasă de siguranță. (...) În al doilea rând, excedentul financiar ne oferă șansa de a continua dezvoltarea proiectului. Echipa Recorder a crescut constant în ultimii ani și, pe lângă zona de investigații, am adăugat noi tipuri de conținut”, se arată în mesajul celor doi jurnaliști fondatori.
Lansat în anul 2017, de jurnaliștii Mihai Voinea, Cristian Delcea, Andrei Crăciun și Răzvan Ionescu, proiectul Recorder a „ajuns la 32 de oameni angajați full-time, plus colaboratori”, potrivit conducerii redacției.
Veniturile Asociației Recorder Community în anul 2025
| Categoria | Suma (euro) |
|---|---|
| Donații persoane fizice (Braintree, PayPal, cont direct, Patreon, SMS, Benevity, Pago, Youtube Membership) | 778.872 |
| Redirecționare 3,5% persoane fizice | 2.018.166 |
| Redirecționare 20% persoane juridice | 451.307 |
| Granturi (International Press Institute, Media Development Investment Fund, Adobe, European Centre for Press and Media Freedom) | 41.567 |
| YouTube Advertising | 167.223 |
| Venituri dobânzi (depozite bancare) | 84.619 |
| Venituri Recorder Shop | 69.015 |
| Parteneriate comerciale | 10.500 |
| TOTAL VENITURI | 3.621.269 |
Cheltuielile Asociației Recorder Community în anul 2025
| Categoria | Suma (euro) |
|---|---|
| Cheltuieli editorial (salarii, drepturi de autor, colaboratori) | 917.540 |
| Alte cheltuieli în scop editorial (deplasări, telefoane) | 39.210 |
| Cheltuieli extraeditorial (salarii & colaboratori) | 270.100 |
| Administrative (chirie, utilități, contabilitate, HR) | 129.363 |
| Cheltuieli tehnice (echipamente, site, servere, abonamente, softuri) | 68.307 |
| Alte cheltuieli (licență marcă, amortizări, comisioane bancare) | 57.593 |
| Marketing | 1.436 |
| Cheltuieli Recorder Shop | 57.076 |
| Mecenat | 16.000 |
| TOTAL CHELTUIELI | 1.552.877 |
Urmărește o investigație Recorder privind modul în care antreprenori simpli s-au trezit fără propriile firme: