Compania cunoscută anterior ca Twitter, X, s-ar afla în discuții pentru a strânge bani de la investitori la o valoare de 44 miliarde dolari, potrivit Reuters.
Aceasta este și suma pentru care X a fost cumpărată de Elon Musk în anul 2022.
Discuțiile pentru noua rundă de finanțare sunt încă în curs de desfășurare, iar detaliile s-ar putea schimba, conform Bloomberg, care mai relatează și că firma ar putea abandona aceste discuții.
Platforma anterior cunoscută ca Twitter a intrat în posesia lui Elon Musk la finalul lunii octombrie 2022, iar de atunci, miliardarul a schimbat logo-ul și a introdus mai multe funcționalități, ca bifa albastră de verificare în baza abonamentului X Premium (ex-Twitter Blue), apeluri video, un portofel digital pentru plăți directe, o secțiune de căutare de locuri de muncă și acces la Grok, chatbot-ul cu inteligență artificială, printre altele.