Acceleratorul românesc de afaceri Techcelerator ajută antreprenorii cu idei tehnologice inovatoare să obțină investiții de sute de mii de euro de la fondurile de capital de risc din România și din străinătate. „Definiția startup-ului este că poate în primii 5 ani vei rula într-un deficit și vei rula pe investiții. Asta e și de dorit, ca să-ți finanțezi creșterea, care mereu înseamnă cheltuieli, care sunt mai mari decât veniturile”, a explicat, într-un nou podcast StartupCafe.ro, Cristian Dascălu, managing partner Techcelerator.
De 7 ani, programele Techcelerator aduc antreprenorii inovatori în fața fondurilor de investiții și a investitorilor individuali „angels”. Startup-urile de tehnologie pot astfel să obțină investiții de ordinul sutelor de mii de euro, dar sub 1 milion de euro, la acest nivel, cedând investitorilor 10-15% din business.
„Noi ne cantonăm în jurul a câteva sute de mii, maximum 500-600 de mii de euro, ca runde de investiții pe care le ridică startup-urile. Iar companiile să fie evaluate sub 5 milioane de euro. Astfel de runde de investiții le poți face o dată la un an și jumătate, doi an”, a spus Dascălu.
Techcelerator a pornit în parteneriat cu fondul de investiții românesc GapMinder, dar în prezent a ajuns să colaboreze cu 40 de fonduri de capital de risc și comunități de investitori din România și din regiune.
O altă direcție este cea în care Techcelerator pune startup-urile în legătură cu corporațiile care au nevoie și sunt dispuse să investească în soluții tehnologice gândite de antreprenorii inovatori pentru rezolvarea unor probleme specifice ale marilor companii.
„Încercăm să translatăm diverse nevoi industriale de la clienți corporate și le aducem în atenția fondatorilor de startup-uri sau îi invităm să aplice pentru a rezolva acele nevoi cu soluțiile lor tehnologice”, a mai explicat șeful Techcelerator.
Ce fel de startup-uri caută Techcelerator? Startup-urile tech pot fi pe pierderi. De fapt, nici nu e bine să fie pe profit, pentru că de la ele se așteaptă să investească în creștere accelerată.
„Definiția startup-ului este că poate în primii 5 ani vei rula într-un deficit și vei rula pe investiții. Asta e și de dorit, ca să-ți finanțezi creșterea, care mereu înseamnă cheltuieli, care sunt mai mari decât veniturile” - a spus Cristian Dascălu.
De altfel, el respinge asocierea unor programe de finanțare guvernamentale, cum este Startup Nation, cu ideea de startup.
„Sunt foarte multe IMM-uri pe care le numim startup-uri, dar definiția dată de Silicon Valley, dată de Paul Graham (antreprenor și investitor anglo-american n.r.) este că un startup este o companie temporară în căutarea unui model de business de creștere accelerată. Deci este și temporar și, pe de altă parte, dacă nu urmărești un model high growth, care înseamn să crești în multe țări, să crești global, nu te poți numi startup” - a mai explicat Cristian Dascălu.
Pentru Techcelerator, important este ca startup-urile de tehnologie să aibă măcar un prototip și venituri recurente de la clienți. „Sunt la un pas - doi după ce și-au format echipele, sunt companii care au un prototip și îl perfecționează investigând piața. Înainte să devii investment ready trebuie să fii market ready și să ai un pic de tracțiune. Ne uităm la companii care au început să aibă un minim venit din relația cu clienții lor”.
Cea mai mare greșeală pe care o fac antreprenorii startup
Pentru Cristian Dascălu, cea mai mare greșeală pe care o fac antreprenorii startup își are originea în lipsa de maturitate.
„Sunt cei care se concentrează pe soluție și nu pe problemă... Asta este o chestie, cumva, dintr-o oarecare imaturitate, pe care n-am reușit să o abordăm, ca ecosistem, până acum. O problemă bine definită, bine înțeleasă are mai multe rezolvări și poți să alegi cu ce soluție vrei tu să vii, care e soluția aia căreia îi poți asigura defendability (care poate fi apărată n.r.) , care este soluția pentru care poți să asiguri tracțiune”, a spus managerul Techcelerator.
De asemenea, el enumeră 3 tipuri de afaceri care, din start, NU sunt potrivite pentru fondurile de investiții de capital de risc:
Companii care pot să crească într-o piață și pot să rămână în acea piață. E foarte necesar ca firmele de tip high growth startups să aibă capacitatea să crească într-o piață locală, dar foarte repede să poată să pășească în alte 2-3 piețe și să devină o companie regională cel puțin. Deci dacă ai visul să devii cel mai mare din România și asta îți ocupă 3-4 ani, ai pierdut trenul venture capitalului și high growth-ului.
Companii care sunt lifestyle startups, adică îți face repede o companie care să-ți fie oarecum confortabilă și să ajungi repede la niște venituri conservative.
Companii care nu iau în calcul zona de high technology. Nu aș zice neapărat companii deep tech, pentru că încă în Europa de Sud-Est nu cred că suntem într-o zonă atât de prolifică pentru zona de deep tech, care implică și bio tech și smart materials. Dar ar trebui să iei în calcul zona de high tech, machine learning, zona de inteligență artificială, în care se pot face foarte multe lucruri. Deci dacă nu ești măcar high tech sau un deep digital company, e destul de greu să poți să intri într-un accelerator ca al nostru.
Urmărește interviul video pe capitole:
00:43 - Cum ajută Techcelerator startup-urile românești să ia investiții
03:55 - Investiții în jurul a 500.000 EUR pentru antreprenori tech
07:12 Ce tip de firme NU finanțează fondurile VC. Startup vs IMM
14:25 Exemple de startup-uri care cresc și startup-uri care s-au închis
17:14 De ce se caută startup-urile AI
22:51 Cea mai mare greșeală pe care o fac antreprenorii când cer investiții
24:20 programul Cleantech