Compania românească SeedBlink permite investitorilor individuali să dețină acțiuni în compania Epic Games, care dezvoltă jocul video popular Fortnite, potrivit unui comunicat transmis, joi, StartupCafe.ro.
Epic Games vinde acțiuni prin platforma „Secondaries”, lansată la sfârșitul anului trecut, despre care am mai scris.
Compania, cunoscută pentru dezvoltarea Fortnite și Unreal Engine, a avut un impact major asupra industriei interactive digitale la nivel global.
„SeedBlink Secondaries deschide accesul la oportunități de investiții în sectoare conduse de inovație și creștere. Oferirea de acțiuni Epic Games se aliniază cu strategia noastră de a facilita accesul la companii mature, Pre-IPO”, a declarat Eric Bartha, Head of Financial Services la SeedBlink.
Investitorii pot, astfel, să se implice într-o companie cu 800 de milioane de conturi globale. În plus, Fortnite a atras peste 350 milioane utilizatori înregistrați, confirmând o adopție masivă pe piața europeană și nu numai.
„Piețele secundare sunt esențiale, deoarece oferă oportunități de exit și entry cruciale într-un climat economic în continuă schimbare. Investiția într-o companie precum Epic Games, prin SeedBlink, oferă un echilibru între participarea la succesul său continuu și beneficiile potențiale generate de evoluția în creștere a industriei de gaming și divertisment” – Eric Bartha.
Epic Games a atras investiții semnificative de la jucători importanți, inclusiv Tencent, care deține o parte considerabilă, precum și Sony și Disney. Pe lângă dezvoltarea și distribuirea unor jocuri de succes global, precum Fortnite, Epic Games oferă și Unreal Engine, un software de referință, utilizat de dezvoltatori din diverse industrii pentru a crea experiențe vizuale de ultimă generatie.