Sute de mii de firme mici și mijlocii (IMM) din România sunt vulnerabile la actualele provocări ale economiei românești, legate de deprecierea leului, creșterea dobânzilor, reducerea finanțărilor, inflație și perspectiva creșterii taxelor, avertizează o analiză transmisă, marți, de compania de consultanță Sierra Quadrant.
Potrivit companiei de consultanță, deprecierea cursului monedei naționale, creșterea dobânzilor și reducerea liniilor de finanțare, noul val de inflație generat de liberalizarea piețelor de energie și gaze, alături de efectele unei posibile creșteri a taxelor riscă să ducă România într-o situație de risc, cu falimente în serie pe lanțurile economice.
Mare parte din lanțurile de business atârnă de un fir de ață, spun experții, cele mai mari vulnerabilități fiind înregistrate în comerțul cu ridicata și amănuntul, în construcții, depozitare, transporturi și servicii.
Pentru mulți dintre antreprenori, scăderea vânzărilor, semnalată la nivelul întregii economii, s-a tradus deja într-o restrângere semnificativă a afacerilor, amplificată de accentuarea blocajului financiar.
„IMM-urile, mai ales microîntreprinderile, sunt cele mai afectate, în momentul de față. Sunt peste 100 de mii de firme din domeniile dinamice ale economiei, de la comerț la construcții, care reușesc cu greu să se descurce de la o lună la alta. O eventuală creștere a taxelor venită pe fondul inflației riscă să ducă multe dintre aceste business-uri în insolvență sau faliment’’, arată analiza Sierra Quadrant.
Potrivit datelor statistice de la Ministerul Finanțelor și Registrul Comerțului, numărul firmelor aflate în dificultate a trecut de 160.000 în 2025, unele dizolvate, radiate, în insolvență, sau cu activitatea suspendată. Cifra reprezintă un record al ultimilor cinci ani.
„Lipsa de predictibilitate fiscală vine să se adauge provocărilor generate de inflație, de scăderea vânzărilor. Discuțiile din spațiul public, legate de reforma fiscală despre care se speculează că se va traduce printr-o creștere a TVA, a taxei pe profit, pe dividende și o majorare a accizelor și impozitelor pe proprietate vine să pună gaz pe focul temerilor investitorilor.
„Restructurarea a fost cuvântul de ordine în 2023-2024, mai ales în zona marilor companii. Din păcate, în sectorul IMM-urilor există încă sute de mii de firme vulnerabile, cu capitaluri reduse, dependende de dinamica vânzărilor și de evoluția blocajului financiar. Acolo e nevoie, ca de aer, de măsuri preventive de restructurare a cheltuielilor, de restrângere a expunerii financiare, de asigurare a unor buffere financiare menite să ofere o plasă de salvare’’, mai arată analiza.
Potrivit datelor Sierra Quadrant, cele mai multe firme cu probleme sunt din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor, urmate de activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice, sectorul construcțiilor și transport și depozitare
La nivel regional, cele mai multe firme cu probleme sunt în București-Ilfov, Cluj, Constanța și Brașov.
„Expertiza de business va face diferența între firmele care vor eșua și cele care se vor extinde și vor câștiga cote nesperate de piață. Mai ales IMM-urile au nevoie de dezvoltarea unor programe de însănătoșire a business-ului, de la acordul de restructurare la concordatul preventiv”, afirmă Ovidiu Neacșu, partener coordonator Sierra Quadrant.
Totuși, situația economică a României poate fi îmbunătățită „prin intervenții bine calibrate, prin decizii administrative”, conform analizei.
Încasările din TVA după primul trimestru, de exemplu, au fost mai mici decât cele din perioada similară a anului trecut iar acest indicator, pentru investitori, ridică semnale de alarmă.
„Dacă TVA-ul colectat este mai puțin decât anul trecut înseamnă că economia și-a redus motoarele la limita de avarie. Este un semnal că, în perioada următoare, trebuie găsite soluții pentru stimularea economiei, pentru creșterea consumului”, arată analiza Sierra Quadrant.
Încasările nete din TVA au fost de 28,6 mld. lei în scădere cu 2,7% față de cele din primul trimestru din 2024.
„Contracția acestor încasări poate fi explicată atât de avansul restituirilor de TVA (+21%), față de nivelul rambursat în aceeași perioadă a anului trecut (8,29 mld. lei în ianuarie-martie 2025, comparativ cu 6,85 mld lei în ianuarie-martie 2024), cât și de un efect de bază ridicat”, explică Ministerul Finanțelor, citat âîn analiza firmei de consultanță.
Potrivit Sierra Quadrant, chiar dacă datele privind colectarea la buget s-au mai îmbunătățit în aprilie, perspectivele semestrului II necesită o abordare mult mai focusată pe reducerea evaziunii și sprijinirea lanțurilor de business.
„Este nevoie de un efort conjugat al statului și al mediului privat în sensul susținerii afacerilor, reducerii evaziunii fiscale și menținerii liniilor de business pe linia de plutire. E nevoie de profesioniști, de oameni cu experiență și expertiză care să vină, în noul guvern, cu soluții concrete la provocările economice”, arată analiza.
Potrivit datelor statistice, inflația, creșterile de taxe și scăderea vânzărilor au făcut ca numărul firmelor cu probleme să atingă un adevărat record la finalul lui 2024, de 155.207, cu 21,950 mai multe decât cu un an înainte.
Datele INS arată avansul economic din 2024, de 0,8%, a fost cel mai mai scăzut din ultimii 12 ani, exceptând anul pandemiei (2020 – 0,6%).
Statisticile arată, totodată, că numărul firmelor dizolvate, de exemplu, a atins anul trecut cel mai mare nivel de la precedenta criză economică, din 2008.
Dacă în acel an, Registrul Comerțului raporta 3762 de firme dizolvate, în 2024 s-a ajuns la 46.205, mai multe cu 18% față de 2023.