Startup-ul ElevenLabs, lansat de doi tineri polonezi, lansează un model de inteligență artificială pentru generare de muzică, despre care susține că este autorizată pentru uz comercial, potrivit TechCrunch.
Firma AI cunoscută pentru soluția de generare de voce cu AI spune că Eleven Music permite generarea de melodii cu cerințe în limbaj natural și control avansat, de la gen, stil, structură, voce sau instrumental, până la limbile în care va fi cântată o melodie și editarea versurilor sau a secțiunilor individuale.
ElevenLabs a anunțat, de asemenea, acorduri cu Merlin Network și Kobalt Music Group, două platforme de publicare digitală pentru muzicieni independenți, pentru a folosi materialele pentru instruirea AI.
Cele două companii reprezintă artiști importanți ca Adele, Carly Rae Jepsen, Diplo, Major Lazer, Nirvana, Armin Van Buuren, Childish Gambino și Bon Iver, printre alții.
„Clienții noștri beneficiază direct de acest acord în mai multe moduri cheie: deschide un nou flux de venituri pe o piață în creștere, include împărțirea veniturilor, astfel încât să participe la creștere, oferă garanții puternice împotriva încălcării și utilizării abuzive și oferă condiții favorabile comparabile cu alți deținători de drepturi de publicare și înregistrare”, a declarat un reprezentant al Kobalt pentru sursa citată, menționând că artiștii trebuie să opteze voluntar dacă vor ca muzica lor să fie licențiată pentru antrenarea AI.
Anul trecut, două platforme de generare de muzică cu AI, Suno și Udio, au fost date în judecată, așa cum am mai scris pe StartupCafe.ro. Atunci, mai multe case de discuri, printre care și giganții Sony Music, Universal Music Group şi Warner Records, au susținut că platformele au încălcat drepturile de autor la o „scară aproape inimaginabilă”. Companiile ar discuta acum acorduri de licențiere cu case de discuri importante.
ElevenLabs a fost fondat în anul 2022 de către Mati Staniszewski (CEO) și Piotr Dąbkowski (CTO). Platforma dezvoltată de startup generează fidel voce și sunete, în 32 de de limbi, inclusiv româna. În ianuarie 2024 a obținut o investiție de 80 milioane dolari codusă de fondurile de investiții americane Andreessen-Horowitz și Sequoia Capital. Atunci, startup-ul polonezilor a fost evaluat la 1,1 miliarde de dolari.
Un an mai târziu, pe 30 ianuarie 2025, ElevenLabs a primit o investiție de serie C în valoare de 180 milioane dolari, condusă de fondurile Andreessen-Horowitz și ICONIQ Growth, cu participarea altor mari investitori, precum NEA, World Innovation Lab (WiL), Endeavor Catalyst Fund, Sequoia Capital, Salesforce Ventures, Deutsche Telekom, LG Technology Ventures.
Astfel, în decurs de un an, compania și-a triplat valoarea estimată, ajungând să fie evaluată la 3,3 miliarde de dolari.