Un tânăr de 23 de ani a fondat anul trecut un startup care dezvoltă un asistent cu inteligență artificială, iar acum a strâns finanțare de 250 milioane dolari, potrivit TechCrunch.
Runda de finanțare în startup-ul Instinct a fost condusă de Index Ventures și Benchmark, conform spuselor WSJ, și duce valoarea firmei la 2,5 miliarde dolari. În total, Instinct a strâns finanțări de 350 milioane dolari până acum.
Startup-ul a fost fondat anul trecut de Noah Shinn, un tânăr programator și cercetător de 23 de ani, care a lucrat înainte la o altă platformă de inteligență artificială pentru afaceri, Sierra. El a dezvoltat mai multe aplicații web și care folosesc AI înainte de a lucra la Instinct, disponibile pe GitHub.
Instinct se distinge de alte soluții de agenți cu inteligență artificială prin faptul că „nu există interfețe noi”: utilizatorii pot suna sau scrie asistentului, iar acesta poate planifica diferite tipuri de călătorii, poate cumpăra din magazine sau bilete la concerte și poate închide diferite tipuri de abonamente, a exemplificat fondatorul pe X/Twitter.
Momentan, soluția este disponibilă doar în beta prin invitație, dar a stârnit controverse în mediul online, deoarece utilizatorii și-au exprimat îngrijorările legate de confidențialitate, mai exact de permisiunile excesiv de generoase pe care le cere aplicația, precum și de termenii de utilizare care au deranjat unii utilizatori din cauza potențialului lor invaziv.