Confederația patronală IMM România, care reprezintă patronii de microîntreprinderi și firme mici și mijlocii, se opune oricărei creșteri a salariului minim pe economie în anul 2026, unul dintre liderii organizației dezvăluind care este „varianta cea mai rea din toate”, care circulă „în piață” în acest moment.
„Opinia IMM România a fost exprimată deja cu privire la înghețarea salariului minim pe economie în 2026. Nu am văzut măsuri de susținere a mediului de afaceri, ci această perioadă este de profundă scădere pentru competitivitatea firmelor, așa încât nu există această capacitate”, a declarat, marți, într-o conferință de presă, președintele IMM România, Florin Jianu.
Reamintim că Florin Jianu a demisionat din funcția de senator și a plecat din PSD, revenind luni la conducerea IMM România.
Luni, reprezentanții IMM s-au întâlnit cu partenerii sociali la Comisia de Dialog Social de la Ministerul Muncii, unde au insistat pentru „înghețarea salariului minim” în anul 2026 la nivelul actual, de 4.050 de lei brut. Joi sau vineri, discuțiile privind salariul minim urmează să continue în Consiliul Național Tripartit, între reprezentanții Guvernului, ai patronatelor și ai sindicatelor, a mai spus Jianu. Ulterior, salariul minim va fi discutat în Consiliul Economic și Social (CES).
În context, secretarul general al IMM România, Sterică Fudulea, care este și președintele CES, a dezvăluit că „există în piață” și „varianta cea mai rea din toate”: creșterea salariului minim de la 4.050 la 4.350 de lei brut și eliminarea scutirii de taxe pentru suma de 300 de lei la salariul minim, care se aplică în prezent.
„Există în piață, în ultimele 2 saptămâni, varianta cea mai rea din toate: aceea în care se elimină cei 300 de lei impozit pentru salariul minim, pentru care noi am negociat de două ori - a fost 200 de lei, iar acum e 300 de lei. Și o creștere cu 300 de lei a salariului minim. Păi în momentul ăsta salariatul mai primește doar 39 de lei în plus și statul va încasa încă 300 de lei în plus, pe care îi plătește angajatorul” - a spus Fudulea.
În context, secretarul general al IMM România a mai invocat și faptul că o eventuală creștere a salariului minim va avea „efect de tăvălug” și va genera creșterea amenzilor rutiere.
„Odată ce discutăm de creșterea salariului minim să nu mai discutăm de corelarea tuturor celorlalte cheltuieli ale statului de salariul minim. Pentru că tot ce înseamnă punct de amendă sau salarii în sectorul bugetar, acestea cresc procentual. Nimeni nu ne oprește acum să discutăm de creșterea salariului minim, dar când ne gândim că toate astea vor avea un efect de tăvălug care aduc beneficii doar într-o anumită zonă și un dezavantaj major în zona IMM, colegii noștri au luat atitudine”, a mai spus Sterică Fudulea, care este și președintele CES.
Angajații „trebuie să încaseze bani în plus, dar nu să-i facă jumate-jumate cu statul”
Patronii IMM solicită scăderea impozitarii salariilor, ca alternativă la creșterea salariului minim brut, 85% dintre antreprenorii participanți la un sondaj IMM România exprimandu-se pentru reducerea taxării.
„Am propus soluții alternative la creșterea salariului minim. 85% dintre antreprenori au menționat ca principală soluție drept scăderea poverii fiscale, scăderea cu 5 puncte procentuale a impozitarii salariilor. Oamenii trebuie să încaseze bani în plus, dar nu să-i facă jumate-jumate cu statul, iar încasările din creșterile salariului minim să nu fie decât în favoarea statului”, a spus Florin Jianu, președintele IMM România.
Jumătate dintre antreprenorii chestionați în sondajul online al IMM România propun drept măsură alternativă pentru creșterea veniturilor mărirea sumei neimpozabile de la 300 de lei la 400 de lei și creșterea plafonului de venituri brute realizate pentru aplicarea acestei deductibilități la 4500 de lei.
De asemenea, pentru anul 2027, majoritatea antreprenorilor chestionați de IMM România sunt de acord cu majorarea salariului minim brut la 4.250 de lei, dar nu din 2026.
Alte rezultate ale sondajului IMM România
63,9% dintre antreprenorii particianți la sondajul IMM România au spus că NU susțin cresterea salariului minim brut pe țară începand cu 1 ianuarie 2026. Totuși, 36,1% au răspuns că susțin majorarea salariului minim de la 1 ianuarie 2026.
Întrebați „Ce dificultăți veți întâmpina în cazul unei creșteri a salariului minim brut pe țară începând cu 1 ianuarie 2026?”, antreprenorii au răspuns astfel:
- 53,5% creșterea prețului produselor/serviciilor oferite;
- 42,6% scăderea competitivității;
- 24,8% oprirea/renunțarea la efectuarea investițiilor;
- 23,8% pierderea unor contracte;
- 18,8% diminuarea profitului.
- 14,4% închiderea firmei
- 18,8% declară că nu vor fi afectați de creșterea salariului minim.
La întrebarea ” În cazul în care cresterea salariului minim brut pe țară de la 1 ianuarie 2026 va avea ca efect disponibilizarea unor salariaţi din întreprinderea dvs., care este numărul acestora?”
- 49,5% au răspuns că NU vor efectua disponibilizări,
- 23,8% între 2 și 5 salariați,
- 16,8% 1 (un) salariat,
- 5,4% peste 10 salariați
- 4,5% între 6 și 10 salariați.
IMM România a realizat sondajul referitor la percepția antreprenorilor în legătură cu creșterea salariului minim brut pe țară în anul 2026 în perioada 10-15.10.2025. Au fost 2.017 respondenți, conform organizației.