Salariul minim din sectorul agricol și industria alimentară va fi corelat cu salariul minim brut pe țară garantat în plată, potrivit unei Ordonanțe de Urgență adoptată de Guvern.
Măsura va intra în vigoare de la 1 iulie 2026, odată cu majorarea salariului minim brut pe economie la 4.325 lei.
Astfel, Guvernul precizează că începând cu aceeași dată, prevederile care stabileau un nivel distinct al salariului minim pentru acest sector vor fi abrogate. Decizia urmărește evitarea unor diferențe salariale între domenii, în contextul în care salariul minim în agricultură și industria alimentară este în prezent de 4.050 lei, sub nivelul viitorului salariu minim pe economie.
„Începând cu data de 1 iulie 2026, art. LXX din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 156/2024 din 30 decembrie 2024, care reglementa un nivel distinct al salariului minim pentru sectorul agricol și industria alimentară, va fi abrogat. Măsura este necesară pentru a evita apariția unor discrepanțe salariale între sectoare, având în vedere că salariul minim în agricultură și industria alimentară este de 4.050 lei, iar salariul minim brut pe țară va crește la 4.325 lei, de la 1 iulie 2026”, potrivit unui comunicat al Executivului.
Salariul minim 2026. Ce cost vor suporta firmele și cât primesc angajații „în mână”
Hotărârea de Guvern (HG) 146/2026, prin care firmele și alți angajatori din toată România vor fi obligați să crească salariul minim, începând cu data de 1 iulie 2026, a apărut în Monitorul Oficial vineri, 13 martie.
Astfel, de la 1 iulie 2026, salariul minim brut lunar crește de la 4.050 de lei la 4.325 de lei.
„Începând cu data de 1 iulie 2026, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește în bani, fără a include sporuri și alte adaosuri, la suma de 4.325 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 166,667 ore pe lună, reprezentând 25,949 lei/oră” - prevede HG 146/2026.
În paralel, tot de la 1 iulie 2026 scade suma scutită de taxe la salariul minim, de la 300 de lei la 200 de lei, conform OUG nr. 89/2025.
În prezent, la salariul minim brut de 4.050 de lei, angajații primesc „în mână” un salariu net de 2.574 lei, aplicând scutirea de taxe pentru 300 de lei. Costul salarial complet suportat de angajator este de 4.134 lei.
De la 1 iulie 2026, odată cu majorarea salariului minim la 4.325 de lei și aplicarea sumei netaxabile de 200 de lei, angajații urmează să primească un salariu minim net de 2.699 lei, iar firmele ar suporta un cost salarial complet de 4.418 lei. Astfel, costul pentru firme va crește cu 284 de lei de la 1 iulie 2026 față de 2025.