Beneficiar: A.D.I. Valea Gemărtăluiului, judeţul Olt
Investiția privind înființarea sistemului inteligent de distribuție a gazelor naturale în cadrul Parteneriatului Valea Gemărtăluiului se află într-un stadiu avansat de implementare.
A.D.I. Valea Gemărtăluiului, în calitate de beneficiar al proiectului, informează opinia publică asupra progresului înregistrat în implementarea investiției finanțate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” (finanțare inițială prin Programul Operațional Infrastructură Mare – POIM), derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Proiectul, cu o valoare totală de 163.683.021,57 lei, are ca obiectiv dezvoltarea infrastructurii de distribuție a gazelor naturale în comunele Baldovinești, Găvănești, Vulpeni, Dobrețu, Oboga și Călui, prin realizarea unui sistem inteligent, modern și eficient de distribuție a gazelor naturale.

În prezent, investiția se află într-un stadiu avansat de implementare, fiind executate și puse în operă o mare parte dintre lucrările prevăzute în contract, inclusiv rețele de distribuție, instalații tehnologice, branșamente și infrastructura aferentă sistemului inteligent. Lucrările continuă conform graficului de execuție, în vederea finalizării tuturor obiectivelor asumate prin proiect.

Investiția presupune realizarea a aproximativ 189,2 km de rețea de distribuție, 230 m conductă de racord, 4.220 branșamente, 4.220 posturi de reglare-măsurare, o stație de reglare-măsurare-predare, precum și integrarea soluțiilor inteligente pentru monitorizarea și exploatarea sistemului.

Prin această investiție, cele șase comunități partenere vor beneficia de acces la o infrastructură modernă de distribuție a gazelor naturale, contribuind la creșterea nivelului de confort al populației, dezvoltarea mediului economic local și îmbunătățirea condițiilor pentru atragerea de noi investiții.
