OpenAI a anunţat joi un nou model de inteligență artificială, GPT-4o mini, cel mai recent efort al startup-ului de inteligenţă artificială de a extinde utilizarea „robotului” său popular.
Compania a numit noua versiune „cel mai capabil şi mai rentabil model mic disponibil astăzi” şi intenţionează să integreze în el, mai târziu, imagini, video şi audio, potrivit News.ro, care citează CNBC.
Modelul mini este o ramură a ChatGPT-4o, cel mai rapid şi mai puternic model OpenAI, pe care l-a lansat în mai, în timpul unui eveniment transmis în direct.
„O” din GPT-4o înseamnă omni, iar GPT-4o are capacităţi audio, video şi text îmbunătăţite, cu capacitatea de a gestiona 50 de limbi diferite la viteză şi calitate îmbunătăţite, potrivit companiei.
OpenAI, companie susţinută de Microsoft, a fost evaluată la peste 80 miliarde dolari de către investitori.
Compania, fondată în 2015, este sub presiune să rămână în fruntea pieţei de IA generativă în timp ce găseşte modalităţi de a câştiga bani, deoarece cheltuie sume masive pe procesoare şi infrastructură pentru a-şi construi şi antrena modelele.
Modelul mini AI anunţat joi face parte din eforturile startup-ului de a fi în fruntea „multimodalităţii” sau capacitatea de a oferi o gamă largă de tipuri de media generate, cum ar fi text, imagini, audio şi video, într-un singur instrument - ChatGPT.
GPT-4o mini este disponibil acum pentru utilizatorii gratuiţi ai ChatGPT, împreună cu abonaţii ChatGPT Plus şi Team şi va fi disponibil pentru utilizatorii ChatGPT Enterprise săptămâna viitoare, a spus compania într-un comunicat de presă.