Se lansează un program susținut de Fundația Orange care sprijină organizațiile neguvernamentale românești să își gestioneze mai eficient datele, pentru a simplifica procesele de monitorizare și a evalua mai bine impactul activităților desfășurate, potrivit unui comunicat transmis, marți, StartupCafe.ro.
Proiectul Digital Builders are loc în perioada septembrie–decembrie 2026 și aduce împreună reprezentanți ai ONG-urilor, studenți voluntari și experți pentru a crea sisteme de lucru în Airtable, fără să fie necesare cunoștințe de programare. Primul webinar gratuit va avea loc pe 15 octombrie 2026, iar înscrierile se fac AICI.
Inițiativa își propune ca cel puțin 10 ONG-uri să aibă baze de date funcționale, adaptate propriilor activități, până la finalul ediției-pilot.
Programul răspunde unei nevoi identificate în rândul ONG-urilor: deși acestea colectează date despre beneficiari, voluntari, donatori și proiecte, informațiile sunt adesea dispersate în fișiere Excel, Google Sheets, formulare și alte instrumente care nu sunt conectate între ele, spun organizatorii. În lipsa unui sistem centralizat, urmărirea istoricului beneficiarilor și a rezultatelor proiectelor devine dificilă.
Prin Digital Builders, organizațiile vor beneficia de sprijin pentru dezvoltarea unor sisteme de lucru adaptate propriilor activități. Programul se concentrează pe organizarea datelor existente, simplificarea proceselor și dezvoltarea competențelor necesare pentru ca echipele să poată gestiona independent soluțiile create.
„Digital Builders a venit ca o continuare firească a eforturilor noastre de a ajuta sectorul ONG să lucreze mai eficient, cu ajutorul instrumentelor digitale. Experiența noastră în cadrul proiectului NO Code Academy for NonProfit, dezvoltat împreună cu organizații din Franța și Belgia, ne-a oferit prilejul să înțelegem mai bine nevoile și să construim o bază de învățare pentru cei care vor să dezvolte soluții digitale utile și aplicabile pentru organizații, fără a fi necesare competențe de programare. Prin acest nou parteneriat vrem să valorificăm resursele educaționale disponibile gratuit pe platforma Orange Digital Center și să amplificăm rezultatele, ajungând la un public cât mai larg și cât mai adaptat nevoilor acestora. Fundația Orange are o misiune din a contribui la reducerea decalajului digital în comunitate și credem că sectorul ONG merită tot sprijinul nostru pentru a reuși să schimbe lucrurile în bine în societatea românească”, declară Ovidiu Ana, directorul executiv al Fundației Orange.
„Organizațiile au nevoie de sprijin practic atunci când introduc un instrument nou în activitatea lor. Prin Digital Builders, le oferim un context în care să lucreze pe propriile date, să învețe unele de la altele și să adapteze bunele practici la nevoile lor. În cadrul buildathon-ului vor aplica ce au învățat, cu voluntari și experți alături. Ne dorim ca echipele să înțeleagă sistemul pe care îl construiesc și să îl poată folosi și administra singure”, declară Mădălina Tămaș, Program Manager AmpliFY ONG.
Webinarul „Airtable pentru ONG-uri. Cum îți organizezi datele ca să urmărești mai ușor impactul activităților” va avea loc online, pe 15 octombrie 2026, între orele 10:00 și 12:00. Participarea este gratuită. Sesiunea se va desfășura în limba engleză și nu este necesară experiență anterioară în Airtable.
Webinarul va fi susținut de Pello Múgica Gonzalez, cofondator al Moonland, companie acreditată ca Airtable Gold Partner, care lucrează cu organizații non-profit pentru gestionarea programelor, măsurarea impactului și raportare. Participanții vor învăța cum să transforme „Teoria schimbării” într-un sistem practic în Airtable, prin conectarea activităților, rezultatelor, indicatorilor și dovezilor colectate. Sesiunea va include și o demonstrație practică, în cadrul căreia va fi construit un exemplu pas cu pas.
Programul va continua cu un curs online, disponibil pe platforma Orange Digital Center în perioada octombrie–noiembrie, urmat de un buildathon de două zile, organizat în noiembrie, la București. Pentru această etapă vor fi selectate între 10 și 15 organizații, care vor lucra alături de voluntari și experți pentru a dezvolta soluții adaptate propriilor nevoi. Obiectivul este ca fiecare organizație participantă să-și creeze o bază de date funcțională, să integreze informațiile existente și să automatizeze cel puțin un proces de lucru.
În perioada noiembrie–decembrie, voluntarii vor oferi în continuare mentorat organizațiilor, pentru a facilita integrarea sistemelor dezvoltate în activitatea de zi cu zi. Selecția participanților pentru etapele următoare ale programului se va realiza progresiv.
Voluntarii vor fi în special dintre studenții de la Universitatea din București și Universitatea Politehnica din București, interesați de tehnologie și de soluții no-code. În noiembrie, aceștia vor putea participa la un webinar dedicat. Ulterior, studenții implicați ca voluntari vor lucra alături de ONG-uri pentru a rezolva probleme concrete de organizare a datelor. Astfel, își vor dezvolta competențele digitale și vor ajuta echipele să utilizeze platforma și să își administreze propriile baze de date. Participarea la activități este gratuită.
Digital Builders este un program al AmpliFY ONG, inițiativă BCR Social Finance și How to Web, și al Fundației Orange, prin Orange Digital Center.