Google a publicat pe platforma sa dedicată culturii și artei, Google Arts & Culture, „Culture meets climate”, o expoziție online despre schimbările climatice, natură și influența omului asupra acesteia.
Expoziția online aduce împreună experimente, resurse și elemente diverse, pentru a le pune la dispoziția tuturor celor interesați să învețe și să descopere mai multe despre mediu, schimbări climatice, sustenabilitate de la artiști, oameni de știință și muzee.
Expoziția este disponibilă AICI.
Ce puteți vedea la expoziția „Culture meets climate”
- O serie de experimente semnate de diferiți artiști și care au la bază date privind schimbările climatice;
- Povești despre unele dintre cele mai spectaculoase colțuri ale lumii, prezentate cu ajutorul imaginilor 360 de grade: Antarctica, Marea Barieră de Corali sau Jungla din Borneo;
- Cum schimbările climatice și cele economico-sociale amenință peisajele naturale și perturbă comunitățile mici;
- Fantastica viață a urșilor panda gigantici.
Google Arts & Culture a colaborat, de-a lungul timpului, cu muzee de istorie naturală, oameni de știință, artiști, ONG-uri, organizații științifice și de protecție a mediului.
Mai multe detalii despre proiect găsiți pe blogul Google.