Gigantul american Apple a lansat succesorul gamei SE, iPhone 16e, un telefon mai accesibil decât modelele din seria lansată în septembrie anul trecut, dar care suportă suita de funcții Apple Intelligence.
Dispozitivul nou trece la recunoașterea facială FaceID, după ce modelele anterioare iPhone SE păstrau sistemul TouchID, bazat pe senzorul de amprentă. Astfel, ecranul de 6,1 inch de pe noul iPhone ocupă aproape toată suprafața frontală, mai puțin zona de cameră și de senzori, ascunsă în format „notch”, ce aduce aminte de iPhone 14.
Acesta are atât procesorul A18, prezent și pe modelele principale, cât și primul modem celular propriu, C1, spre deosebire de cele realizate de Qualcomm până acum. Noul procesor permite acces și la toate funcțiile cu inteligență artificială dezvoltate de companie, reunite sub numele Apple Intelligence.
Față de modelele din seria iPhone 16, care pot avea până la trei camere, noul telefon are o singură cameră principală de 48 MP, cu Telephoto 2x integrat. Noul telefon are și Action Button, buton customizabil care a înlocuit butonul de comutare între modurile de sunet, introdus prima dată pe iPhone 15.
Telefonul vine în două culori, negru și alb, trei opțiuni de stocare internă, respectiv 128 GB, 256 GB și 512 GB, iar prețul pornește de la 599 dolari.
Sursă foto: Apple