Firmele din România au postat în ultima lună peste 22.000 de locuri de muncă pe o platformă de recrutare, cele mai multe venind de la cele din București, Cluj-Napoca și Brașov, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, StartupCafe.ro.
Bucureștiul este orașul cu cele mai multe poziții disponibile pe platforma eJobs în acest moment, respectiv 11.000, iar domeniile pentru care este cea mai mare nevoie de candidați sunt call – center / BPO, comerț, servicii, industria alimentară, turism și transport / logistică. Aici, cei mai căutați sunt candidații entry level, care au între 0 și 2 ani de experiență, cei fără niciun fel de experiență și, pe locul al treilea, cei din segmentul mid – level, adică 2 – 5 ani de experiență.
„Este o perioadă când în piață nu apar atât de multe poziții de manageri, seniori sau specialiști cu experiență avansată, iar asta se întâmplă în primul rând pentru că în rândul lor nu există o rată ridicată de fluctuație. Sunt mult mai stabili la job decât alte categorii de candidați, ceea ce înseamnă că nu apare la fel de des nevoia de înlocuire. Pe măsură ce lucrurile se vor stabiliza și reechilibra în economie, vom reîncepe să îi vedem mult mai activi și pe ei pe piața muncii”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.
Cu 3.500 locuri de muncă scoase în piață, Cluj Napoca este al doilea cel mai activ oraș din țară, din punctul de vedere al angajărilor. Cea mai mare nevoie de oameni o au angajatorii din comerț, industria alimentară, servicii, transport / logistică, turism și call – center / BPO. Și în acest caz, cei mai căutați sunt candidații care au un nivel minimal de experiență sau chiar deloc sau cei mid – level. Aproape la fel de multe locuri de muncă sunt disponibile și în Brașov, însă domeniile în care se fac recrutări sunt industria alimentară, servicii, turism, comerț, call – center / BPO.
Un alt centru important pentru recrutări este Iașiul, cu 2.800 de locuri de muncă în momentul de față, distribuite în domenii precum servicii, industria alimentară, call – center / BPO, transport / logistică, turism și retail. Peste 2.000 de locuri de muncă sunt deschise acum și în Ilfov, Constanța și Timișoara.
De cealaltă parte, sunt județe precum Mehedinți, Vrancea, Covasna, Caraș – Severin sau Teleorman, unde oferta de locuri de muncă este limitată la numere de ordinul sutelor.
„Marile centre urbane, precum București, Cluj, Timiș sau Iași atrag majoritatea joburilor white collar, adică pentru candidații cu studii superioare, și din domenii precum IT, call – center / BPO sau financiar – bancar, în timp ce județele industriale, precum Brașov, Sibiu, Prahova, Dolj sau Arad au mai degrabă o pondere mare a locurilor de muncă în inginerie și producție. Județele turistice (Brașov, Constanța) au o ofertă permanentă în HoReCa, desigur, cu vârfuri sezoniere vara și iarna, iar Ilfov și zonele limitrofe sunt motoare pentru transport și logistică, datorită depozitelor care deservesc marile orașe”, explică Roxana Drăghici.
Dacă ne referim la locurile de muncă remote, opțiune în continuare foarte căutată de candidați, numărul de poziții deschise este de aproximativ 800, ceea ce confirmă faptul că angajatorii încep să se desprindă tot mai mult de munca de acasă și cer reîntoarcerea angajaților la birou, acolo unde acest lucru nu s-a făcut deja.
În acest moment, pe eJobs.ro sunt disponibile 21.000 joburi. Alte 5.000 locuri de muncă sunt deschise pe iajob.ro, platforma de locuri de muncă lansată de eJobs și dedicată candidaților care își doresc să se angajeze rapid.