Firma de software ROWEB a cumpărat majoritar agenția HOLD Marketing, care intră sub umbrela grupului cu numele de ROWEB Media, potrivit unui comunicat transmis, vineri, StartupCafe.ro.
ROWEB preluase deja 50% din acțiunile HOLD Marketing, după o colaborare începută în 2022, iar acum, printr-o tranzacție finalizată vara acestui an, firma a preluat pachetul majoritar.
„ROWEB Media reprezintă un pilon important în strategia de dezvoltare a Roweb pe piața din România. Credem în sinergia dintre media, tehnologie și oameni bine pregătiți. Iar astăzi echipa a ajuns la maturitate și suntem aici să o susținem pentru următoarea etapă” – Mirel Ionescu, Managing Partner & Co-Founder ROWEB.
„Privind în urmă, e clar că decizia de a ne alătura ROWEB a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat ca antreprenor. Creșterea de până acum confirmă nu doar potențialul echipei noastre, ci și valoarea parteneriatului. Am construit împreună o structură sănătoasă, dar păstrăm spiritul unei echipe care știe să se adapteze rapid și să livreze smart. Ce mă bucură cel mai mult este că reușim să rămânem aproape de clienți, să înțelegem ce îi provoacă și să le oferim soluții care chiar contează în business-ul lor”, a declarat Sorin Trifu, CEO ROWEB Media.
ROWEB Media spune că va continua să investească în automatizare și inteligență artificială, urmând să implementeze în scurt timp sisteme avansate de raportare automată, care să ofere clienților nu doar date brute, ci și insight-uri clare, ușor de interpretat.
Totodată, vor fi dezvoltate și sisteme inteligente de recomandare pentru conținut și produse, bazate pe comportamentul utilizatorilor, dar și analize SEO și UX combinate, care să optimizeze experiența utilizatorilor și performanța digitală.
Despre ROWEB și ROWEB Media (fosta HOLD Marketing)
ROWEB este o companie de dezvoltare de software pentru firme cu peste 20 de ani de experiență. Printre serviciile oferite, se numără dezvoltarea de aplicații de business, aplicații mobile, servicii de outsorcing, offshore, comerț online și plăți digitale.
Firma ROWEB DEVELOPMENT SA a avut în 2024 o cifră de afaceri de aproape 35 milioane lei (34,94 milioane), a avut un profit de 6,93 milioane lei și zero pierderi, conform datelor oficiale raportate la Ministerul Finanțelor, consultate de StartupCafe.ro. ROWEB avea un număr mediu de 98 de salariați în același an.
ROWEB Media, fosta HOLD Marketing ,a fost fondată în 2004 și oferă servicii de „performance marketing”. Echipa ROWEB Media este organizată pe departamente specializate: Paid Media, Social Media, Client Management, SEO (Search Engine Optimization), PPC (Pay Per Click) și Data Analytics.
ROWEB Media Production SRL a înregistrat în 2024 afaceri de 269.784 lei, a ieșit pe pierdere cu 196.882 lei și a raportat profit zero. Firma avea un număr mediu de 2 angajați.
O altă firmă din grup, ROWEB Marketing Hub SRL, a înregistrat în același an o cifră de afaceri de 1,42 milioane lei, a ieșit pe pierdere cu 102.405 lei și a raportat profit zero. Firma avea un număr mediu de 9 angajați.