Elevii de gimnaziu din România se pot înscrie, începând de luni, 12 octombrie 2026, într-o competiție europeană de tehnologie și inovație, organizată de Fundația Vodafone România și Junior Achievement România. Concursul „Skills Upload Jr Challenge” se adresează elevilor cu vârste între 11 și 16 ani, iar premiile oferite la nivel național au o valoare totală brută de 77.200 de lei. Înscrierile sunt deschise până pe 24 noiembrie 2026.
Ajunsă la cea de-a treia ediție, competiția se desfășoară în șase țări europene și îi provoacă pe elevi să identifice probleme din viața de zi cu zi, din școli sau din comunitățile în care trăiesc și să propună soluții bazate pe tehnologie.
Tema ediției din acest an este „Starea de bine digitală în era inteligenței artificiale (IA)”, iar proiectele trebuie să abordeze una dintre cele două direcții: siguranța online și combaterea cyberbullyingului sau comportamentul digital responsabil.
Printre subiectele pe care elevii le pot aborda se numără utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale, protejarea datelor personale, identitatea digitală, dezinformarea, fenomenul deepfake și utilizarea echilibrată a tehnologiei.
Cine se poate înscrie și cum se desfășoară competiția
Concursul este destinat elevilor din clasele V-VIII, din școlile publice. Participanții trebuie să formeze echipe de 3-4 elevi, coordonate de un profesor.
Înscrierile se desfășoară în perioada 12 octombrie – 24 noiembrie 2026, iar echipele trebuie să propună o idee de proiect care să răspundă uneia dintre provocările competiției.
Înscrierile se pot face AICI.
Pe parcursul concursului, elevii vor beneficia gratuit de sesiuni online pentru dezvoltarea proiectelor. Echipele selectate în semifinală vor avea acces și la sesiuni de mentorat susținute de specialiști Vodafone și VOIS, care îi vor ajuta să își îmbunătățească soluțiile.
Proiectele vor fi evaluate în funcție de problema identificată, calitatea soluției digitale, posibilitatea aplicării acesteia în viața reală, impactul social, creativitatea, utilizarea instrumentelor digitale și capacitatea echipelor de a-și prezenta ideile.
Premii de 77.200 de lei și participare la finala europeană
Cele mai bune cinci echipe vor participa la finala națională, programată pentru luna martie 2027, la București.
Valoarea totală brută a premiilor acordate la nivel național este de 77.200 de lei.
Echipa câștigătoare din România se va califica în etapa europeană, unde va concura alături de elevi din celelalte țări participante.
Înaintea finalei europene, elevii vor beneficia de sesiuni de pregătire cu specialiști, pentru a-și perfecționa proiectele, pe care le vor prezenta ulterior în fața unui juriu internațional.
Echipa câștigătoare la nivel european va primi drept premiu o experiență internațională organizată de Fundația Vodafone în cursul anului 2027.
Competiția este organizată în România de Junior Achievement România și Fundația Vodafone România și este cofinanțată prin programul Skills Upload Jr. al Fundației Vodafone și prin programul Brighter Futures și platforma VOIS for Good.
Junior Achievement România este o organizație nonprofit înființată în 1993, care desfășoară programe de educație antreprenorială, economică, financiară și de orientare profesională. Potrivit organizației, peste 337.000 de elevi și studenți din mai mult de 2.100 de instituții de învățământ din România participă anual la programele sale.
Elevii și profesorii interesați pot consulta regulamentul, condițiile de participare și detaliile despre înscriere pe pagina oficială a competiției Skills Upload Jr Challenge.