Blue Origin, compania spațială deținută de Jeff Bezos, care își propune să rivalizeze cu SpaceX în afacerea de lansare a sateliților, dă afară 10% din totalul angajaților, în timp ce-și propune să accelereze lansările de rachete, potrivit Reuters.
Concedierile afectează aproximativ 1.400 din cei aproape 14.000 de angajați ai companiei, majoritatea din Florida, Texas și Washington. Disponibilizările vin în timp ce Blue Origin începe producția rachetei sale New Glenn, care a avut prima lansare luna trecută, despre care am mai scris pe StartupCafe.ro.
„Când te uiți la fundația companiei și la ceea ce trebuie să ajungem în următorii trei până la cinci ani, am ajuns la concluzia dureroasă că nu suntem pregătiți pentru tipul de succes pe care ne-am dorit cu adevărat”, a spus Dave Limp, directorul general (CEO) al Blue Origin.
Limp a spus că decizia va ajuta Blue Origin să extindă producția New Glenn și să crească cadența de lansare a rachetei, două obiective importante pentru a concura cu SpaceX și Falcon 9 ale lui Elon Musk.
Mai mulți angajați au spus pentru sursa citată că venirea lui Dave Limp la conducerea Blue Origin a adus un sentiment de accelerare a muncii, în timp ce o parte din ei cred că moralul forței de muncă și cultura companiei au avut de suferit odată cu această presiune pentru viteză. Unii angajați deja caută locuri de muncă în altă parte, indiferent de cine supraviețuiește concedierilor.
Compania deținută de Jeff Bezos are, printre clienți, NASA, Amazon Project Kuiper, AST SpaceMobile și mai mulți furnizori de telecomunicații. Totodată, viitoarele misiuni New Glenn vor transporta landerul de marfă Blue Moon Mark 1 și modulul cu echipaj Mark 2 pe Lună, ca parte a programului Artemis al NASA.