Chatbot-ul dezvoltat de OpenAI primește o actualizare a funcției de „Memorie” pentru a include toate conversațiile anterioare, astfel încât va reaminti detalii discutate în trecut în rezolvarea cerințelor, potrivit The Verge.
Anunțul a fost făcut de Sam Altman, CEO-ul OpenAI, pe platforma socială X, unde mai spune că aceasta este disponibilă acum pentru abonații Pro, abonamentul de 200 dolari/lună, și în curând pentru cei care plătesc ChatGPT Plus (20 dolari/lună), excluzând utilizatorii din Spațiul Economic European, Marea Britanie, Elveția, Norvegia, Islanda și Liechtenstein.
Acest lucru se bazează pe funcția „Memorie” care a fost adăugată în ChatGPT anul trecut, care permite păstrarea și utilizarea informațiilor limitate, cum ar fi interogările, solicitările și personalizările, pentru răspunsurile viitoare.
ChatGPT va reaminti acum informațiile în două moduri, folosind „amintirile salvate” pe care utilizatorii i-au cerut manual să le amintească și „istoricul conversațiilor de referință”, care sunt „informații pe care ChatGPT le adună din chat-urile anterioare pentru a le îmbunătăți pe cele viitoare”, potrivit OpenAI.
Compania spune că funcția va fi disponibilă pentru utilizatorii Team, Enterprise și Edu „în câteva săptămâni”, dar nu se știe când, sau dacă, va fi lansată și pentru utilizatorii gratuiți.
Cei care nu vor ca chatbot-ul să-și amintească părți din conversații trecute pot opri funcția sau pot folosi „Chat temporar”, care nu folosește „memoria” și care nu este amintit mai departe.