Un business românesc din IT evaluat la 6 milioane de euro trece în proprietatea unui grup din Letonia. Bittnet Systems, companie listată la Bursa de Valori București, a anunțat luni, printr-un raport transmis pieței, semnarea contractului pentru vânzarea participației de 61,68% din Elian Solutions către compania letonă Digmatix.
Grupul fondat de antreprenorii Mihai și Cristian Logofătu estimează un randament al investiției de peste 40%, iar banii obținuți din tranzacție ar putea fi direcționați către programe de răscumpărare de acțiuni și distribuții către acționari.
Tranzacție de 6 milioane EUR pentru compania românească de software
Potrivit raportului publicat la Bursa de Valori București, prețul tranzacției se ridică la 6 milioane de euro pentru 100% din Elian Solutions și filiala sa Elian Development Systems, suma urmând să fie ajustată conform practicilor uzuale pentru astfel de tranzacții.
Bittnet deține 61,68% din companie și urmează să încaseze 3,3 milioane de euro la finalizarea tranzacției, diferența de aproximativ 367.000 de euro urmând să fie plătită în martie 2027.
Compania precizează că, prin vânzarea participației din Elian, realizează o rată internă de rentabilitate (IRR) de peste 40%.
Cine cumpără compania românească
Cumpărătorul este Digmatix AS, o companie din Letonia care furnizează aplicații Microsoft pentru mediul de afaceri și soluții IT, având clienți în special în Europa Centrală și de Est, pe segmentul întreprinderilor mici și mijlocii.
Prin această tranzacție, grupul leton își extinde prezența pe piața din România, preluând o companie specializată în implementarea soluțiilor Microsoft Dynamics.
Cum a ajuns Elian Solutions în portofoliul Bittnet
Elian Solutions activează pe piața soluțiilor software pentru companii și este specializată în implementarea platformei Microsoft Dynamics 365 Business Central. Compania a fost fondată în 2008, iar Bittnet a preluat pachetul majoritar în urmă cu opt ani.
Într-o postare publicată pe LinkedIn, Mihai Logofătu, cofondator și CEO al Bittnet Group, a afirmat că afacerile Elian au crescut de peste șase ori în această perioadă.
„În cazul Elian, vorbim despre o poveste de opt ani: am crescut compania de peste șase ori și am transformat-o într-un lider al pieței locale. A venit momentul ca un grup cu o forță și o anvergură și mai mari să preia dezvoltarea de aici”, a declarat Mihai Logofătu, CEO al Bittnet Group.
Tot el a anunțat că acesta este al patrulea exit realizat de grup în ultimii doi ani și cel mai mare de până acum.
Ce intenționează Bittnet să facă cu banii
Potrivit raportului transmis investitorilor, vânzarea Elian face parte din strategia anunțată a grupului de valorificare a activelor din portofoliu.
„Fondurile astfel obținute vor fi redirecționate pentru efectuarea de răscumpărări de acțiuni BNET și/sau de distribuții de dividende către acționarii Emitentului”, se arată în raportul publicat la Bursa de Valori București.
Bittnet Systems a fost fondată în 2007 de frații Mihai și Cristian Logofătu și a devenit, în 2015, prima companie românească de IT listată la Bursa de Valori București. Grupul reunește companii active în domenii precum integrare IT, securitate cibernetică, dezvoltare software și training.