Firmele mici și foarte mici au scos în piață, de la începutul anului și până acum, 28.000 de joburi pe o platformă de recrutare, număr cu 10% mai mare decât în primele 4 luni ale anului trecut, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, StartupCafe.ro.
Din cele 28.000 de locuri de muncă postate pe platforma eJobs, 2.100 au fost remote și 2.300 pentru străinătate. Luna martie a fost luna care a adus un vârf al angajărilor pe această categorie de companii, în condițiile în care au fost postate 8.000 de joburi.
Cei mai mulți dintre acești mici angajatori sunt din București; ei au generat 50% din numărul total de locuri de muncă urcate în platformă în primele 4 luni ale anului. Urmează companiile din Cluj, Iași, Oradea, Timiș și Bacău.
„Schimbările fiscale de la finalul anului trecut, mai exact ordonanța trenuleț, au creat perspectivele unui an delicat pentru antreprenori și pentru companiile mici, în general. De aceea este o surpriză plăcută, la nivel de piață, să vedem avântul pe care l-au avut angajările pe acest segment de angajatori”, a declarat Bogdan Badea, CEO eJobs.
Domeniile care au avut cele mai multe poziții noi sunt serviciile, comerțul, transport – logistică, turism, call – center / BPO, industria alimentară și construcții.
Cei mai mulți dintre acești angajatori au nevoie de candidați din categoria entry level (0 – 2 ani de experiență) și fără experiență. Următorii cei mai căutați sunt cei care au un nivel mediu de experiență (2 – 5 ani) și semnificativ mai puține opțiuni există pentru seniori cu mai mult de 5 ani de experiență și pentru manageri. Sunt căutați, totodată, cu precădere muncitorii calificați, după care absolvenții de studii superioare, muncitorii necalificați și abia apoi studenții.
Departamentele pe care vor să le dezvolte sunt, în primul rând, cele de sales, specialiștii în vânzări fiind, de altfel, foarte căutați la nivelul întregii piețe. Alte departamente pentru care angajatorii foarte mici mai caută candidați sunt administrativ/logistică și client service. Tot specific acestui segment de companii este faptul că sunt deschiși într-o măsură mai mare decât jucătorii foarte mari către joburile part-time, chiar dacă acest tip de contracte nu mai oferă facilități fiscale pentru angajatori.
Pe platforma eJobs.ro sunt disponibile 21.000 de joburi.