Compania de software creativ Adobe, cunoscută pentru programe ca Illustrator, Premiere Pro și After Effects, lansează varianta beta de Android a Photoshop, la patru luni de la lansarea aplicației pentru dispozitivele iOS, potrivit TechCrunch.
Photoshop Android (beta) este disponibil pentru dispozitivele care rulează Android 11 sau o versiune mai nouă, cu minim 6 GB RAM. Adobe notează pe blogul oficial că se recomandă 8 GB sau mai mult pentru performanțe optime.
Aplicația oferă un set similar de funcționalități ca programul pentru desktop, inclusiv „masking” (crearea de măști) și „layering” (lucratul pe straturi), optimizate pentru ecranele mobile.
În perioada beta, funcțiile sunt disponibile utilizatorilor în mod gratuit.
Adobe caută să atragă noi utilizatori, în special pe cei mai tineri care sunt obișnuiți să-și folosească telefoanele în scopuri creative. În ceea ce privește persoanele care folosesc deja Photoshop, compania spune că aplicația mobilă face lucrul mai accesibil pentru cei care preferă să lucreze pe telefoanele lor.
Funcțiile Photoshop Android (beta)
- Eliminarea sau înlocuirea părților dintr-o imagine cu „Tap Select”;
- Îndepărtarea distragerilor folosind „Spot Healing Brush”;
- Funcții cu inteligență artificială generativă bazate pe Firefly, cum ar fi „Generative Fill”, pentru adăugarea sau transformarea elementelor în design-uri vizuale;
- Acces la biblioteca de materiale Adobe Stock gratuite;
- Selecții precise cu „Object Select” și „Magic Wand”;
- Rafinarea imaginilor cu „Remove/Clone Stamp”;
- Controlarea straturilor și efectelor cu moduri avansate de amestecare (blending) și „adjustment layers”.
Adobe a introdus prima dată Photoshop pe dispozitivele mobile cu versiunea pentru iOS în februarie, care este disponibilă spre descărcare în mod gratuit de pe App Store, cu opțiunea de a cumpăra un abonament nou, care include și acces la aplicația web.