BT Broker de Asigurare, lider al segmentului intermedierilor CASCO, intră într-o nouă etapă de dezvoltare odată cu lansarea propriei rețele de francize. Prin acest model de colaborare, compania Grupului Financiar Banca Transilvania își propune să construiască o rețea națională alături de antreprenori locali.
Primul pas a fost făcut prin parteneriatul cu DIASIG VEST, companie din Cluj-Napoca. Contractul a fost semnat de Valentin Coroiu, Director General al BT Broker de Asigurare, și de Diana Borzan, Administrator al DIASIG VEST.
Noua inițiativă aduce beneficii directe pentru clienți, parteneri și piața de brokeraj
- Rețeaua de francize înseamnă pentru clienți acces la consultanță și soluții personalizate, direct în comunitățile în care trăiesc.
- Colaborarea cu BT Broker de Asigurare aduce partenerilor locali susținerea celui mai mare grup financiar din România, asocierea cu un brand foarte puternic și acces la un portofoliu diversificat de produse de asigurare.
- Inițiativa accelerează extinderea BT Broker de Asigurare în zone cu potențial ridicat și susține repoziționarea companiei, de la rolul tradițional de intermediar către unul integrat, parte a unui ecosistem format din parteneri locali și soluții diversificate.
- Prin lansarea rețelei de francize, BT Broker de Asigurare contribuie la dezvoltarea pieței de brokeraj din România, bazată pe parteneriate, accesibilitate și soluții integrate.
De la broker specializat la broker universal
BT Broker de Asigurare și-a anunțat în 2025 planul de diversificare a modelului de business, vizând transformarea din broker specializat în broker universal, cu acoperire națională. Noua direcție înseamnă servicii digitale, consultanță personalizată și un portofoliu diversificat, destinat atât persoanelor fizice, cât și companiilor.
Valentin Coroiu (foto), director general al BT Broker de Asigurare:
„Mulțumim companiei DIASIG VEST pentru deschidere și pentru încrederea cu care pornim împreună pe acest drum. Parteneriatul ne ajută să construim un model scalabil, pe care îl vom extinde în întreaga companie, pentru a fi mai aproape de oameni și de ceea ce au nevoie. Este primul pas către o rețea națională de francize, formată din parteneri care împărtășesc aceleași valori cu noi și care pun clienții pe primul plan. Franciza BT Broker este o direcție strategică prin care dorim să aducem clienților o nouă experiență și cât mai multă accesibilitate.”
La finalul anului 2025, BT Broker de Asigurare avea peste 46.000 de clienți. Numărul polițelor intermediate a crescut cu 17% în 2025 față de 2024, ajungând la aproape 140.000.
Articol susținut de Banca Transilvania