Adelina Toma (foto) a început călătoria antreprenorială în urmă cu aproape șase ani, când, după două joburi în multinaționale, a decis să construiască un atelier de modă pe cont propriu. Așa a apărut „Itse”, un brand de slow fashion cu producție integral in-house, care funcționează după un model diferit pe piața locală și propune o abordare sustenabilă în industria modei.
Adelina este din Buzău și s-a mutat la București la 18 ani, pentru a studia la Facultatea de Limbi Străine. A urmat un schimb cultural în Turcia, cu AIESEC, apoi un master în Franța, unde a locuit și a lucrat aproape patru ani. Experiența din Franța, unde a lucrat ca stilist, a pus-o în contact direct cu industria modei și cu un alt tip de raportare la produs: accent pe calitate, pe materiale și pe munca din spatele fiecărei piese.
Întoarsă în România, a ales inițial stabilitatea unui job în corporație, în vânzări, lucrând pentru piața franceză. După aproximativ patru ani, însă, a decis să înceapă propriul atelier. Așa a lansat „Ițe Urbane”, brand care a fost redenumit anul acesta „Itse”, în perspectiva extinderii internaționale.
Pe măsură ce atelierul a crescut, una dintre provocările constante a fost gestionarea cash-flow-ului, o problemă frecventă în cazul business-urilor mici cu producție proprie. În acest context, antreprenoarea a accesat, în decembrie 2023, o finanțare de la BT Mic, pentru a susține dezvoltarea brandului și consolidarea prezenței online.
„Am accesat finanțarea acum doi ani, în decembrie 2023, iar procesul de obținere a fost foarte simplu. Pentru mine a fost foarte rapid”, spune antreprenoarea.
În paralel, a participat la mai multe workshop-uri organizate de BT Stup, pe teme precum vânzări, marketing sau contabilitate, pe care le consideră utile atât pentru structurarea afacerii, cât și pentru conectarea cu alți antreprenori.
Banca Transilvania sprijină antreprenoriatul românesc prin proiecte și inițiative menite să stimuleze dezvoltarea mediului de afaceri local, oferind antreprenorilor atât resurse financiare, cât și oportunități de învățare, colaborare și creștere.
BT Stup este un spațiu dedicat antreprenorilor, disponibil atât fizic, pe Calea Șerban Vodă nr. 206-218 din București, cât și online, unde aceștia pot primi consultanță personalizată și suport specializat din partea echipei BT și a partenerilor săi, pentru a-și dezvolta afacerile.
Prin BT Mic, firmele mici pot accesa finanțări de până la 300.000 de lei, în condiții rapide și flexibile. Fondurile pot fi folosite pentru achiziția de echipamente și utilaje, extinderea sau modernizarea afacerii, plata furnizorilor sau acoperirea cheltuielilor curente.
Business CheckIn. Adelina a renunțat la corporație pentru a „croi” un brand de slow fashion
StartupCafe.ro: Cine sunt și ce face businessul meu?
Adelina Toma: Mă numesc Adelina Toma, sunt din Buzău. La 18 ani, când am început Facultatea de Limbi Străine, m-am mutat la București. Am studiat franceză și italiană, iar apoi, în anul trei de facultate, la final, am plecat în Turcia, într-un schimb cultural, cu AIESEC, o asociație pentru studenți.
De acolo, am plecat să fac masterul în Franța, unde am studiat și am lucrat în jur de patru ani. Ulterior m-am întors la București, cred că aveam 27 de ani. În Franța am lucrat destul de mult ca stilist, activam în domeniul modei cumva, însă când m-am întors, m-am angajat într-o corporație în departamentul de vânzări, lucram pentru Franța, pentru teritoriul francez.
Am lucrat în două multinaționale și, după aproximativ patru ani, aveam în jur de 30 de ani, am început atelierul, care s-a numit, la început, „Ițe Urbane” și acum se numește „Itse”.

Am schimbat numele anul acesta pentru că vrem să ne extindem și internațional și o să fie mai ușor cu noul nume decât cu cel inițial. Așa a început totul, acum aproape șase ani. Atelierul este în București, aici a fost mereu, și avem o producție complet in-house. Suntem o echipă mică, eu sunt fondatoare și, între timp, mi s-a adăugat, de un an, un asociat.
StartupCafe.ro: Ce-mi definește afacerea?
Adelina Toma: Ideea atelierului este să fie pe cât de sustenabil posibil. Totul începe cu materialele pe care le folosim, unele sunt produse în România, însă noi nu mai avem o industrie dezvoltată în țară, așa că sunt multe tipuri de materiale care nu sunt disponibile local și le găsim prin importatori care le aduc din Italia. Ei încă mai fac destul de multe țesături și nu numai.
În general, sunt materiale naturale, aproape 100%, care sunt dead stock-uri de la case mai mari de modă recunoscute internațional. Practic, ele, când fac o colecție, dacă rămân cu un stoc nefolosit de 20-30 de metri, să zicem, de obicei maxim 50 găsim, practic le lasă în depozite care apoi le pun în vânzare. Noi le recuperăm și le transformăm în niște serii limitate, pentru că nu avem o putere atât de mare de producție lunară și de aceea creăm aceste serii limitate, prin care ne exprimăm creativitatea, dar încercăm să facem piese care să rămână atemporale și care să dăinuie în timp, atât prin calitate, cât și prin modele, prin stil și să fie în același timp versatile, pentru toate ocaziile de zi cu zi.

Astfel, avem această parte care este materialul și apoi, faptul că noi facem totul în atelierul nostru, adică nu lucrăm cu fabrici, unde deseori condițiile de muncă, chiar și în România, nu sunt atât de corecte. Slow fashion nu înseamnă neapărat că e lent pentru că suntem foarte relaxați, pentru că de multe ori suntem și noi stresate, dar este slow pentru că exact în momentul în care luăm o comandă, abia atunci produsul începe să prindă contur.
Noi avem un stoc foarte mic în atelier, tocmai pentru că vrem ca produsul să răspundă nevoii și cerinței, astfel încât suntem sigure că în momentul în care el pleacă din atelier, pleacă deja cu o poveste. Nu este un produs care e pus pe un umeraș și dacă se vinde, bine, dacă nu, devine un produs la ofertă sau waste.

Cumva, fiecare pas are o intenție foarte precisă și atunci când noi lansăm un model care poate fi apoi personalizat, primim precomanda de la client și, în acel moment, începem să croim pe măsura lui. Toate aceste mici detalii pe comandă, personalizate, de fapt cer foarte multă atenție și resurse față de o colecție în serie, care se face pe niște măsuri standard, într-un număr standard și apoi fabrica sau brandul respectiv văd ce se întâmplă cu hainele. De multe ori, cum ziceam, ele ajung să fie deșeuri chiar și să se polueze.
Facem și piese unisex, și piese pentru bărbați, dar majoritatea produselor noastre sunt pentru doamne. Nișa noastră în România este foarte limitată, din păcate. Între timp am mai crescut, pentru că la început chiar era un efort foarte mare să explici și să justifici toată munca din spatele unui produs, pentru că lumea e obișnuită cu fast fashion și cu prețurile mici care veneau din această muncă exploatată și din resurse deloc etice.
Și atunci, cumva, publicul nostru a crescut cu noi. Am tot încercat să explicăm de ce facem ce facem și de ce costă cât costă și ni s-a mărit nișa. În același timp, este foarte frumos să vedem că mereu ni se întorc clientele. Cred că 80% din clientele noastre sunt cliente care ne-au rămas loiale, nu știu dacă de la început neapărat, dar revin constant. Asta înseamnă că ne-au înțeles valorile și se identifică cu ele, dar și că facem ceva bun ca produs final.
Mai departe, următorul nostru obiectiv ar fi să ajungem și să avem o prezență în magazine din străinătate. Momentan vindem și în străinătate, dar majoritatea clienților noștri sunt din România sau români stabiliți în străinătate.
StartupCafe.ro: Cel mai util sfat?
Adelina Toma: Nu știu dacă a fost un sfat. Am văzut alte persoane, am văzut alte exemple în jurul meu care nu mi-au dat un sfat direct, dar au fost un exemplu prin munca pe care o făceau. Cumva, am văzut multe persoane în jurul meu cărora le era greu, și totuși persistau și cumva asta mă făcea și pe mine să simt că nu sunt prea curajoasă, să zic așa, dacă o să continui.
Uneori, în exterior, mai ales pentru familie, pentru cei apropiați, ar avea mai mult sens să te oprești și să revii la confortul unui job într-o companie. Dar am avut și acest exemplu al multor antreprenori care continuă și au o zi grea și acceptă asta, a doua zi se trezesc și o iau de la capăt. Această reziliență, care cred că e o lecție foarte mare și încrederea în propriile resurse. Nu știu dacă neapărat a fost un sfat, cât ceva ce mi s-a spus: să nu uit că am foarte multe resurse. Așa că, atunci când am momente de cumpănă foarte mari, încerc să interiorizez vocea asta, care îmi spune: „E OK, ai foarte multe resurse, poți să faci asta și să încerci să schimbi regulile”.

De exemplu, am încercat un lucru, nu a mers. Ce pot să fac acum diferit? Haide să schimbăm un pic. Cred că asta e partea bună când ai un atelier mic sau o afacere mică față de corporație, unde e un întreg mecanism și dacă schimbi o politică sau un mecanism de funcționare, durează foarte, foarte mult timp să implementezi schimbarea, pentru că sunt foarte mulți pioni în organizație.
Într-o echipă mică și într-un atelier mic ai această flexibilitate de a încerca strategii noi de pe-o zi pe alta. Asta mi se pare foarte interesant: că îți dai seama că e totul foarte creativ. Pe lângă faptul că businessul în sine e unul foarte creativ, chiar și a face business de fapt ține de creativitate și de flexibilitate.
StartupCafe.ro: Ultima provocare bifată?
Adelina Toma: Sincer, mi se pare că e o provocare constantă atunci când ai o afacere sustenabilă și încerci să îți păstrezi principiile și valorile de la care a pornit tot, mai ales că în jur vezi fie giganți care încearcă să acopere piața, fie vezi business-uri mai mici care poate nu joacă corect. Poate că uneori e frustrant să vezi că profitul vine cu niște costuri și eu sincer nu sunt dispusă să fac niște compromisuri.
Într-un sistem, mai ales în România, în care cumva nu ești încurajat să construiești ceva sănătos și de multe ori ceea ce funcționează este ceva puțin non-etic pentru mine sau puțin corupt, cred că lecția mea este să rămân ancorată în valorile mele și să nu fiu frustrată că e greu.
Uneori mă întreb: „dar de ce mă străduiesc atât când aș putea să am o viață mai confortabilă și să renunț la niște principii ca să fie un business sustenabil?”. Dar practic ce încerc eu să fac acum este să construiesc un business al cărui model nu există în totalitate sau nu este promovat și încurajat, mi se pare mie, în țara noastră, în timp ce în străinătate este, de exemplu în țările vestice și nordice. Și atunci, da, aceasta este provocarea: să rămân ancorată, să nu fac compromisuri.

Am observat un lucru în primul rând când locuiam în Franța, am văzut diferența din piață. Acolo, majoritatea, mai ales dacă au resurse, dacă au venituri OK și își permit, o să investească în artiști, brand-uri și producători locali, ei vor avea întâietate. În nord nu mai zic fiindcă e la fel.
Am observat asta și cu brandul meu, mai întâi când călătoream și când am trăit în Franța, și apoi fiind în România, când mai mergeam la evenimente unde erau și persoane din străinătate în vizită la noi sau stabilite aici. Vedeam imediat diferența de atitudine față de produs. Imediat recunoșteau un material, imediat exista această apreciere fără ca eu să trebuiască să explic sau să justific calitatea și valoarea produsului. Am văzut această non-rezistență.
Nu că exista rezistență față de preț, dar pentru ei era un produs mult mai ieftin pentru ceea ce este, prin comparație. Și atunci, da, asta cred că e o luptă destul de mare, să accept că piața din România încă nu e acolo.

Pentru mine, cele 8 ore de muncă sunt minimul, clar. Majoritatea sunt de 10-14 ore și înainte stăteam și în toate weekend-urile la atelier. Între timp am fost în burnout și mi-am dat seama că și resursele antreprenorului sunt finite și cumva trebuie să existe această separare dintre tine și business, pentru că altfel îți tot golești paharul și dacă nu ai grijă să-l umpli, la un moment dat nu mai ai ce să oferi, oricât ai vrea.
Există un cost ascuns, chit că muncești din pasiune, chit că ai impresia că la început nu ai nevoie să te oprești. Cred că aceasta a fost cea mai mare încercare, să învăț să fac această separare, să înțeleg că uneori, unele lucruri nu depind de mine și că dacă mă extenuez, nu o să am rezultate mai bune.
Uneori acestea sunt limitele unor echipe mici. Eu credeam, când eram în corporație, că atunci când o să fiu pe cont propriu o să am mai multă flexibilitate și mai mult timp, și e amuzant acum să observ că e fix opusul.

Aici responsabilitatea e greu de împărțit, când sunt puține persoane. Nu există ca în corporație un sistem cu zeci, sute de persoane în care sunt roluri foarte mici pe care le acoperă fiecare și totul este în niște pătrățele bine definite.
Când ești antreprenor, în primul rând trebuie să îți creezi tu propriul sistem și asta vine cu foarte multe greșeli, dar și cu experiență. Cumva, nu ai cum să crești fără greșeli și îți dai seama după mulți ani că lucrurile care păreau foarte complicate și grele la început, acum sunt ca a doua natură ta. Asta este foarte rewarding, dar da, trebuie să înveți să te oprești.
Pentru că, uneori, efectiv, ai impresia că, dacă tu te oprești, se oprește tot și automat, în momentul în care curg facturile, nu-ți permiți, sau eu încă n-am ajuns la punctul în care să-mi permit să mă detașez 100% mental de muncă în momentul în care îmi iau o pauză.
StartupCafe.ro: Primul client nu o să-l uit pentru că…
Adelina Toma: Primele cliente cred că au fost prietenele mele. Știu că eram foarte uimită de tot, eram foarte încântată atunci când am ieșit din bula mea, când am fost la primul pop-up și am intrat în contact cu persoane care nu mă cunoșteau, pentru că, automat, mai întâi cei care au văzut produsele au fost apropiații. Da, feedback-ul pozitiv mi-a dat foarte, foarte multă încredere.
Fără să vreau, dezvoltând afacerea, automat ea a devenit și mai profitabilă, dar cere și mai multe resurse, cheltuielile sunt mari. La început, când încă aveam stabilitatea job-ului din corporație, îmi permiteam să petrec mai mult timp pe experimente și pe produse unicat și inedite, fără să mă gândesc atât de mult negru pe alb ce implică asta ca resurse, ca timp. Țin minte că aveam niște chimonouri superbe din mătase și din in, produse în România amândouă, și erau vopsite cu plante.

Eu fac și asta în atelier, obțin pigmenți din plante. Practic, aveam această serie limitată de produse din materiale naturale, vopsite cu plante și brodate fiecare unicat. Deși îmi doresc să fac acest lucru și acum, nu mai am atât de mult timp, pentru că atunci când trebuie să-mi organizez task-urile, trebuie să mă gândesc: OK, am șase ore, le dedic unui produs și atât, pe care, în cele șase ore, doar apuc să-l vopsesc, nici măcar să fie și cusut și brodat apoi, cum erau cele despre care vorbesc, sau în cele șase ore vorbesc cu 20 de clienți, fac actele de contabilitate și primesc vizite la atelier? Sunt task-uri care cumva nu sunt atât de frumoase ca partea creativă, deși fiecare are frumusețea sa, dar fără ele nu există business-ul sau rămân în urmă și atunci, uneori, trebuie să faci alegeri mai responsabile.

Pe de altă parte, într-o echipă mică în care, în loc de un rol care ar putea fi cel creativ, ai 10, automat partea creativă de multe ori e sacrificată. Cred că ea e la început motorul business-ului.
StartupCafe.ro: Cum a fost procesul de obținere a unei finanțări de la BT Mic?
Adelina Toma: Am accesat o finanțare de la BT Mic și am fost la BT Stup la mai multe workshop-uri pe care le-au ținut ei. Am apelat la finanțare prin BT Mic pentru că aveam nevoie de cash-flow. Într-un business mic aceasta este o mare problemă, cash-flow-ul, și uneori e nevoie de investiții, chit că unele sunt sume mici, și pur și simplu trebuie câte un imbold ca să avansezi sistemul. În cazul acesta, asta a fost, aveam nevoie de puțin flux extra de bani în firmă ca să pot să avansez, să fac site-ul și așa mai departe.
Am accesat finanțarea acum doi ani, în decembrie 2023, iar procesul de obținere a fost foarte simplu. Pentru mine a fost foarte rapid, cei de la BT au fost foarte drăguți și a fost un proces uman. N-a fost doar un calcul de cifre și așa mai departe.
StartupCafe.ro: Ce servicii am accesat prin BT Stup?
Adelina Toma: La BT Stup am fost de mai multe ori, la evenimente pe diverse teme: vânzări, marketing, PR, contabilitate. Mi s-au părut mereu de ajutor. Faptul că ieși din atelier – pentru că e o lume închisă și uneori se poate simți puțin solitar rolul de antreprenor, mai ales când nu ai echipă mare în jur – și te întâlnești cu alți antreprenori, fiind și susținuți prin aceste informații la care avem acces, cumva te face să te simți ajutat și văzut și îți dai seama că, de fapt, situația ta nu este atât de singulară și de particulară, ci asta e natura vieții de antreprenor. Te ajută să intri într-un cerc mai deschis, unde să găsești perspective noi.
Eu cred că evenimentele de la BT Stup trebuie explorate cât mai mult, pentru că e super de ajutor să ai niște resurse, mai ales astăzi, când totul costă și sunt atât de multe cheltuieli prevăzute și neprevăzute pentru un antreprenor și, atunci, dacă primești această mână de ajutor, această varietate și ocazie de a primi informații și de a face parte dintr-o comunitate în care înveți și despre alții, dar și despre tine, îndemn pe oricine să profite. De câte ori merg la un curs la ei, la un workshop, mereu mă întorc cu idei și perspective noi și cumva simt că se mai deblochează niște necunoscute.
StartupCafe.ro: Ce urmează?
Adelina Toma: Prioritatea este extinderea în plan internațional și în online. Cumva, mi se pare că este cea mai puternică unealtă pe care o avem acum: prezența în online.

Ca prim obiectiv, acesta ar fi: prezența și offline și online cât mai puternică și apoi mai este și partea de comunitate. Mi-ar plăcea să am din nou timp să organizez mai multe workshop-uri de vopsit cu plante, dar și alte workshop-uri creative, pentru că, de câte ori am primit oameni în atelier, au văzut cât de bine îți face să fii aproape de oameni cu valori comune, dar și să lucrezi cu mâinile și să te lași în acest flow creativ care cred că are un efect meditativ și ne ajută pe toți să ne relaxăm și să ne folosim mai mult mâinile în anumite contexte ghidate.
Notă: Acest interviu a fost editat pentru concizie și claritate.