Doar 2 din 10 companii membre AmCham România (21%) mai evaluează situația climatului investițional și de afaceri ca bună sau foarte bună, față de 45% în 2024, acum încrederea fiind sub nivelul anului 2020, marcat de recesiune și de incertitudinile generate de pandemia Covid-19, potrivit celui mai recent sondaj realizat de Camera de Comerț Americană, transmis, luni, StartupCafe.ro.
Nivelul de încredere a scăzut de la 45% la 21% dintre companiile participante care mai apreciază climatul investițional bun și foarte bun. Mediul de afaceri resimte incertitudine fiscală și politică, ceea ce complică planificarea pe termen mediu și lung.
Lipsa de predictibilitate privind politicile publice, incertitudinile legate de rezultatele reformelor mult așteptate, escaladarea presiunilor în privința deficitelor gemene, alături de o serie de presiuni externe și de probleme specific în anumite sectoare economice, toate sunt de natură să afecteze perspectivele companiilor.
Cu toate acestea, 65% dintre companiile respondente au în plan investiții în următoarele 12 luni, iar un procent similar au în vedere o extindere a activităților din România în următorii trei ani.
Cele mai importante ancore de încredere pentru investitori sunt:
- apartenența la UE (87%);
- statutul de membru NATO (62%);
- calitatea capitalului uman (56%);
- dimensiunea pieței (45%).

În topul celor mai puțin apreciate condiții de piață se regăsesc:
- predictibilitatea condițiilor de investiții (83%);
- fiabilitatea politicilor publice (77%);
- ritmul lent al debirocratizării și al digitalizării serviciilor publice (72%);
- stabilitatea politică (71%);
- cadrul fiscal aplicabil companiilor (68%);
- stabilitatea macroeconomică (67%);
- calitatea infrastructurii de transport (63%);
- politici și programe de susținere a investițiilor (58%);
- costul energiei (58%);
- infrastructura de sănătate (47%).
Dacă în anii anteriori calitatea infrastructurii de transport domina constant topul celor mai puțin apreciate condiții de piață, în 2025 investițiile realizate în extinderea rețelei de autostrăzi încep să fie resimțite, reflectându-se într-o scădere a gradului de nemulțumire a investitorilor de la 83% în anul 2023 la 63% la finalul lui 2025.
În continuare, cele mai apreciate condiții de piață sunt:
- calitatea capitalului uman (62%);
- calitatea infrastructurii digitale (56%);
- calitatea lanțurilor de aprovizionare (45%, în creştere față de 30% în ediția din 2024 și 23% în 2023);
- calitatea infrastructurii cibernetice (38%), ceea ce reflectă importanța acestui domeniu odată cu avansul tehnologic dar și din perspectiva provocărilor de securitate din plan regional.

Creșterea cu 10 puncte procentuale a aprecierii capitalului uman reflectă dinamica recentă a pieței muncii: retehnologizările, automatizările și valul AI au făcut forța de muncă mai accesibilă și pentru companii, evidențiind competențele disponibile în anumite segmente. Totuși, rămâne necesară o atenție sporită asupra factorilor de depreciere: rata ridicată a abandonului școlar, analfabetismul funcțional și ponderea mare de tineri NEET arată că România nu poate construi o economie sustenabilă doar pe insule de excelență; este nevoie de intervenții sistemice pentru a consolida calitatea capitalului uman la nivel național.
Scăderea de 21 puncte procentuale a aprecierii privind predictibilitatea condițiilor de investiții reflectă efectele directe ale măsurilor fiscale imprevizibile și al administrării incoerente. Exemplele care cântăresc în acest clasament includ inventivitatea fiscală autohtonă reflectată forme de fiscalitate distorsionantă, cum ar fi impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA), schimbările frecvente de reglementări și interpretări fiscale, toate generând incertitudine și dificultăți în planificarea investițiilor.
Ce politici publice ar trebui să fie prioritare în 2025 pentru a stimula investițiile și creșterea afacerilor?
- Accelerarea digitalizării administrației, în creștere de la 59% în 2024, la 71% în 2025;
- Investiții în infrastructură (70%);
- Utilizarea eficientă a fondurilor europene disponibile, în creștere de la 44% în 2024, la 57% în 2025;
- Menținerea unui nivel competitiv al fiscalității (53%);
- Combaterea corupției și consolidarea statului de drept (51%) - politică nou introdusă în sondaj, care a ajuns în top 5.
Factorii macroeconomici care prezintă cele mai mari riscuri pentru economia României:
- creșterea deficitului și a nivelului datoriei publice, în creștere de la 59% în 2024, la 74% în 2025;
- instabilitatea politică (69%);
- creșterea poverii fiscale (64%).
TOP 5 măsuri care fac România atractivă pentru investiții
- Cota unică rămâne în continuare cea mai importantă măsură fiscală pentru investitori (71% comparativ cu 91% în ediția anterioară). Țările care aplică cota unică câștigă simplitate fiscală, predictibilitate și atractivitate crescută pentru investiții, stimulând conformarea voluntară și creșterea economică;
- Aplicarea cadului legislativ european (71%);
- Implementarea planului de acțiunea pentru aderarea la OECD (61%);
- Impozite mici pe proprietate (60%);
- Stimulente fiscale (56%).
Ce măsuri ar trebui implementate pentru a avea un buget mai echilibrat și o colectare mai mare a veniturilor fiscale?
- Eliminarea scutirilor fiscale (82%)
- Simplificarea procedurilor de aplicare a facilităților fiscale (70%)
- Armonizarea în timp util cu legislație UE (66%)
- Armonizarea bazei de impozitare prin eliminarea excepțiilor (64%)
- Politică fiscală transparentă pe termen mediu și lung (64%)
Impactul IMCA asupra membrilor AmCham România
Pentru companiile plătitoare de IMCA (40% dintre respondenți) această formă de fiscalitate reprezintă una dintre principalele bariere pentru investiții, concretizată pentru mai mult de o treime dintre aceștia în renunțarea la investiții și în încetinirea activității, iar pentru restul în amânarea deciziilor de angajare și creșterea datoriilor.
Companiile afectate în mod seminificativ de IMCA prinanularea investițiilor, sunt din următoarele sectoare: agri, automotive, producție, retail, energie, ITC, sănătate, banking. Din aceleași sectoare provin și companiile care au indicat un impact mediu, rezultat încetinirea activității sau amânarea deciziilor de angajare.

În topul trendurilor globale care vor avea impact asupra afacerilor în România, membrii AmCham au inclus:
- Conflictele militare/situația din plan geopolitic (73%);
- Avansul inteligenței artificiale (71%);
- Revizuirea lanțurilor de aprovizionare (48%).
Prioritățile mediului de afaceri vizează continuarea fermă a demersurilor pentru aderarea la OECD, maximizarea atragerii fondurilor disponibile prin PNRR până la finalul acestui program în august 2026, precum și pregătirea pentru următorul ciclu de finanțare europeană, prin implicarea în avans, în definirea criteriilor și priorităților de alocare la nivelul Uniunii Europene.
La 18 ani de la aderarea la UE, consolidarea rolului și a vocii României în cadrul Uniunii, inclusiv prin contribuția la eforturile comune de creștere a capacității de apărare, trebuie dublată de întărirea parteneriatului strategic cu Statele Unite, atât în dimensiunea economică, cât și în cea de securitate, susține AmCham. Esențială rămâne și facilitarea unui cadru pentru investiții viabile și competitive, axat pe sectoare cu potențial ridicat în a genera valoare adăugată ridicată și a spori competitivitatea României.
Nu în ultimul rând, agenda 2026 trebuie să fie definită de reforme structurale asumate transpartinic, dincolo de logica electorală, pentru a aborda cauzele profunde ale dezechilibrelor economice care au deteriorat situația macroeconomică a României.
Combaterea corupției și a evaziunii fiscale, accelerarea digitalizării administrației publice, în special a administrației fiscale, și reforma și investițiile ca și conditii de bază pentru consolidarea capitalului uman, în continuare cel mai apreciat avantaj competitiv al României, continuarea investițiilor în infrastructură, predictibilitatea condițiilor de investiții și definirea unei politici economice coerente sunt esențiale pentru restabilirea încrederii populației, investitorilor, creditorilor și partenerilor internaționali.
În ultimii ani, lipsa de consecvență, inacțiunea și schimbările politice frecvente au reprezentat frâne în calea dezvoltării. În timp ce alte economii din regiune au accelerat reformele și și-au consolidat competitivitatea, România s-a dezvoltat sub potențial, iar avantajele competitive tradiționale care au pus România pe harta investițiilor s-au erodat, fără a fi dezvoltate altele noi. Pentru a rămâne relevantă într-o economie globală tot mai competitivă, România trebuie să își ridice nivelul de ambiție și să construiască noi avantaje care să fie promovate de o diplomație economică profesionistă și eficientă, capabilă să atragă investiții și să promoveze România pe piețele internaționale, consideră Camera de Comerț Americană în România.
„2026 vine cu șansa unică de a fi un an de resetare pentru România. Absența presiunii electorale creează o oportunitate reală pentru asumarea și implementarea reformelor profunde, pentru accelerarea investițiilor și pentru consolidarea poziției României ca partener economic și strategic credibil în regiune. Indiferent că vorbim de politica fiscală, educație, sănătate, digitalizare, apărare sau justiție, realitatea anului 2025, cu toate evoluțiile, din ianuarie până în decembrie, ne confirmă din nou, că amânarea rezolvării cauzelor profunde ale dezechilibrelor care au destabilizat România nu face decât să amplifice efectele negative în societate și economie și să le facă mai dificil și mai costisitor de corectat. Modul în care vom valorifica acest an va influența traiectoria, prosperitatea, siguranța și competitivitatea României pe termen lung”, a declarat Vlad Boeriu, Președinte AmCham România.