Suntem în plină campanie de Black Friday 2025, când magazine din domenii multiple se laudă că oferă reduceri substanțiale, dar, pe piața materialelor de construcții, un comerciant online din România denunță „iluzia” ofertelor speciale din „Vinerea Neagră”.
În domeniul materialelor de construcții, „Black Friday este o iluzie”, acuză, luni, într-un comunicat transmis comunității antreprenoriale StartupCafe.ro, platforma Depozit Virtual. Black Friday la materiale de construcții este „cea mai mare păcăleală a lunii noiembrie”, consideră platforma românească.
„Spre deosebire de electronice sau fashion, unde adaosurile comerciale pot fi ajustate temporar, în construcții vorbim despre marje de 3–7%, dictate de costul materiilor prime și de transport. Nu ai cum să reduci un preț cu 50% fără să-l fi umflat înainte sau fără să vinzi în pierdere”, explică antreprenorul Cosmin Raileanu, fondatorul platformei.
Depozit Virtual a explicat că adaosul mediu la fier beton este între 3 și 7%, iar transportul poate însemna încă 10–15% din costul final. La panouri sandwich, prețul depinde direct de cursul metalului și de energia electrică, potrivit platformei.
„Când vezi reduceri de 40–50% la materiale de bază, e clar că cineva a crescut prețul înainte. Nu există magie în cifre, doar manipulare în ambalaj”, a completat Cosmin Raileanu.
„Trucuri de marketing” și „pierderi mascate”
Patronul Depozitului Virtual crede că și lipsa de educație tehnică a cumpărătorilor reprezintă o problemă gravă a pieței de materiale de construcții.
„Ofertele spectaculoase profită de necunoașterea clientului. De fapt, omul plătește mai mult pe termen lung, prin reparații, pierderi de eficiență și calitate scăzută”, susține Cosmin Raileanu.
Platforma afirmă că mulți cumpărători „nu știu să interpreteze diferențele între calitățile materialelor – grosimi, densități, acoperiri sau coeficienți termici”. Așa apar reclamele „cu jumătate de preț” care, în realitate, ascund compromisuri serioase: materiale mai subțiri, izolații slabe, produse care nu respectă standardele tehnice - mai denunță platforma.
Există totuși și zone „unde Black Friday are sens”, potrivit comerciantului de materiale de construcții: „produsele de finisaj și amenajare, unde designul, stocurile vechi sau seriile scoase din producție pot fi lichidate”.
„Acolo există o anumită flexibilitate de preț. Însă nu la materialele de bază, care țin o casă în picioare. În aceste cazuri, reducerile spectaculoase sunt fie trucuri de marketing, fie pierderi mascate”, mai afirmă platforma citată.