Databricks, compania IT care are și doi români printre fondatori, anunță un parteneriat de 100 milioane dolari cu firma OpenAI, prin care modelul GPT-5 va fi disponibil în mod nativ în produsele companiei.
În urma parteneriatului multianual, clienții cloud ai Databricks, în număr de peste 20.000, conform unui comunicat, vor avea acces la modelele de inteligență artificială ale companiei, în cadrul platformei Databricks Data Intelligence Platform și al produsului AI emblematic al Databricks, Agent Bricks.
Cu Agent Bricks, companiile pot construi, evalua și scala aplicații și agenți cu inteligență artificială de nivel de producție pe datele lor de întreprindere guvernate, folosind cele mai recente modele OpenAI, inclusiv GPT-5.
„Vedem o cerere copleșitoare din partea clienților enterprise care doresc să construiască aplicații și agenți AI pe datele lor, adaptați nevoilor lor unice de afaceri. Acest parteneriat face mai ușor pentru întreprinderi să-și valorifice în siguranță datele și modelele OpenAI la scară largă, cu cea mai bună guvernanță și performanță din clasă”, a declarat Ali Ghodsi, co-fondator și CEO al Databricks.
„Cererea companiilor pentru AI de frontieră se accelerează, iar cu Databricks, facem implementarea sa și mai simplă, fără a compromite ștacheta înaltă pentru performanță și producție”, a declarat Brad Lightcap, director de operațiuni (COO) la OpenAI.
Databricks a fost fondată în anul 2013 de un grup de profesori de la University of California, Berkeley. Compania dezvoltă tehnologii pentru baze de date, iar printre fondatorii săi se numără CEO-ul companiei, suedezul Ali Ghodsi, precum și doi informaticieni de origine română: Ion Stoica (președinte executiv al companiei) și Matei Zaharia (director de tehnologie - CTO).
Ion Stoica (foto-dreapta) este profesor la universtatea UC Berkeley. Acesta s-a format ca inginer mai întâi în România, unde a obținut un masterat în inginerie electrică și informtică, la Politehnica din București (1989). Stoica are și un doctorat la Carnegie Mellon University (SUA). În America, el a obținut numeroase premii și distincții în domeniul tehnologiei. Ion Stoica a mai co-fondat și alte companii puternice în SUA: Anyscale și Conviva.
Matei Zaharia (foto-stânga) s-a născut în România, dar când era copil, s-a mutat cu familia în Canada. El a făcut facultatea la Universitatea din Waterloo, Canada, iar apoi și-a luat doctoratul în SUA, la UC Berkeley, sub îndrumarea lui Ion Stoica. Matei Zaharia este cunoscut ca inventator al Apache Spark, unul dintre cele mai utilizate framework-uri în procesarea de date. În prezent, el predă la universitățile americane Stanford și MIT.