Startup-uri, companii, cluster-e, incubatoare, tineri antreprenori și mulți alții sunt așteptați la un eveniment Wallachia eHUB la Târgoviște, care va aborda subiecte ca agricultura și agroturismul digital, tehnologiile verzi, apărarea și industria prelucrătoare și construcțiile, printre altele, conform unui comunicat transmis, marți, StartupCafe.ro.
Înscrierile se fac AICI. Participarea este gratuită în baza înscrierii.
Summit-ul InnopRo – Innovation Pathways Romania revine, pentru a patra ediție, într-o nouă formulă, mai amplă și mai conectată la dezbaterile europene despre competitivitate și transformare digitală.
Acesta se va desfășura între 30 și 31 octombrie 2025, la Universitatea Valahia din Târgoviște.
Evenimentul se desfășoară sub conceptul „Open new pathways for innovation” și pune accent pe transformarea digitală și verde ca motor de competitivitate și dezvoltare în România și Europa.
InnopRo devine o platformă de matchmaking B2B/C2C, de testare și validare a inovațiilor și un spațiu de dialog despre cum se reconstruiesc lanțurile valorice europene în sectoare cheie precum:
- Agricultura și agroturismul digital;
- Tehnologiile verzi și sistemele energetice sustenabile;
- Apărarea și industria prelucrătoare;
- Comunitățile inteligente și patrimoniul;
- Sănătatea și construcțiile.
Accentul tehnologic va fi pus pe inteligența artificială, securitate cibernetică, interoperabilitate și GIS, instrumente esențiale pentru tranziția digitală și verde.
Prima zi va aduce în prim-plan factorii de decizie publică, pentru o dezbatere în plen despre tranziția dublă și lanțurile valorice sustenabile, urmată de paneluri tematice dedicate producției, energiei, apărării și logisticii, turismului și digitalizării administrațiilor locale.
Mai apoi, a doua zi va fi dedicată soluțiilor concrete pentru dezvoltarea afacerilor, cu sesiuni interactive și ateliere construite pe baza consultării ecosistemului inovativ.
Evenimentul este organizat de Consorțiul Clusterului Wallachia, în parteneriat cu Centrul European de Inovație Digitală EDIH-Wallachia eHub.
InnopRo este organizat sub umbrela Wallachia eHub, un ecosistem regional format din clustere, companii, universități și organizații de cercetare, care sprijină transformările digitale și sustenabile prin servicii de acces la finanțare, dezvoltare de competențe digitale, testare și validare a tehnologiilor, matchmaking și internaționalizare.