Trei tineri antreprenori români au anunțat, luni, într-un comunicat transmis StartupCafe.ro, lansarea oficială a rentnbuy.com, o platformă online de închiriere a locuințelor și a spațiilor comerciale, direct de la proprietari, fără agenți imobiliari și, cel puțin momentan, fără comisioane.
După o perioadă de testare, lansarea oficială a platformei are loc cu puțin înainte de luna septembrie, cunoscută, în mod tradițional, pentru creșterea cererii de locuințe cu chirie pe termen lung, în marile orașe ale României, în „ajunul” începerii anului universitar, din octombrie.
Startup-ul a fost fondat în 2025, de 3 tineri:
- Alex Kis este prezentat drept „fost olimpic internațional la fizică și cel mai tânăr bancher de investiții de pe Wall Street”.
- Alina Ceban este fost consultant McKinsey, potrivit comunicatului.
- Valentin Buzea, care a fost cooptat în business de către ceilalți doi fondatori, este CTO (director de tehnologie). Anterior, el a reușit să atragă finanțări de la acceleratorul american de startup-uri YCombinator, după cum se susține în comunicatul celor de la rentnbuy.
Pe scurt, rentnbuy.com este o platformă dezvoltată ca infrastructură digitală pentru piața de închirieri, „ce conectează direct chiriașii și proprietarii, fără agenți imobiliari și fără comisioane”.
„Ne-am propus să oferim o alternativă reală la sistemul clasic de intermediere, care este învechit și ineficient. rentnbuy redă controlul proprietarilor și chiriașilor, eliminând comisioanele și barierele dintre ei. Credem într-un viitor mai corect, mai digital și mai transparent pentru toți actorii din real estate”, a declarat Alex Kis, co-fondator și CEO rentnbuy.
Pe site, se precizează că „în prezent, platforma este complet gratuită de utilizat, pentru a încuraja creșterea comunității”.
Platforma are secțiuni distincte de închrieri pe termen lung și termen mediu. În plus, are prevăzută și o secțiune de vânzare de proprietăți imobiliare, dar momentan nu este activă. De altfel, asta și sugerează denumirea startup-ului: Rent and Buy - închiriezi și cumperi.
Dacă pe principalele platforme imobiliare existente pe piață poți găsi și agenți imobiliari, Rentnbuy subliniază că „este dedicată exclusiv proprietarilor și clienților direcți”. „Datele de contact nu sunt publice și sunt partajate doar după verificarea și acceptarea unei solicitări”, precizează startup-ul.
rentnbuy susține că „își propune să răspundă problemelor structurale din piața de închirieri – comisioane ridicate, proceduri greoaie, lipsă de transparență – printr-o platformă care oferă”:
• Listare gratuită a proprietăților;
• Contracte generate automat
• Semnare digitală de contract online;
• Asistență AI pentru găsirea locuinței – primul agent imobiliar AI;
• Zero comision pentru ambele părți.
Funcționalitățile sunt susținute de REVA (Real Estate Virtual Assistant), un asistent virtual AI „capabil să răspundă în timp real întrebărilor utilizatorilor și să faciliteze întregul proces de închiriere”, afirmă compania.
După lansarea oficială, compania susține că vizează extinderea rapidă în piețele din Europa Centrală și de Est, unde „digitalizarea imobiliară este abia la început”. Printre obiectivele pe termen scurt se numără introducerea unor „funcționalități AI avansate, dezvoltarea de instrumente analitice și crearea unui ecosistem complet digital pentru închirieri”.
Investiție de 550.000 EUR
Firma Rentnbuy SRL a fost înregistrată în noiembrie 2024 și are sediul social în București. Compania are ca principal obiect de activitate CSEN 6831 - Servicii de intermediere a tranzactiilor imobiliare. Alex Kis figurează ca administrator și unic asociat, potrivit datelor colectate de Termene.ro.
În comunicatul său, startup-ul afirmă că a atras o investiție pre-seed de 550.000 EUR, valoarea totală a companiei fiind evaluată la 5 milioane EUR. „Investiția Plug and Play confirmă potențialul rentnbuy de a deveni o soluție regională relevantă pentru digitalizarea pieței de închirieri” - susține platforma de închirieri.
De asmenea, rentnbuy a fost selectată în Top 10 Vestbee, clasament al celor mai promițătoare startup-uri early-stage din Europa Centrală și de Est, precum și în programul Google for Startups.

Rentnbuy mai spune că echipa sa de management reunește „profesioniști cu experiență internațională în tehnologie, real estate, finanțe și marketing”.
Despre Alex Kis, CEO, și cofondator al startup-ului, se spune în comunicat că „a atras peste 350 de milioane de dolari în ultimii trei ani și a fost cel mai tânăr summer associate de pe Wall Street”.
La rândul său, directorul de tehnologie Valentin Buzea este prezentat în comunicat drept „singurul CTO român care a atras finanțare de la Y Combinator (cel mai prestigios fond de investiții din lume)”. „Un pas strategic important pentru rentnbuy este cooptarea lui Valentin Buzea în poziția de CTO. Valentin este singurul CTO din România care a dus un startup în prestigiosul accelerator Y Combinator, (...) Experiența sa unică în scalarea companiilor tech la nivel global reprezintă un avantaj major pentru dezvoltarea rentnbuy, susține platforma de imobiliare. De menționat aici că, pe StartupCafe, am mai prezentat antreprenori români care au primit sprijin în cadrul YCombinator, chiar dacă nu au avut neapărat titulatura de CTO. Un exemplu recent este Codruț Lemeni, fondator al startup-ului Educato, care a primit o investiție de 500.000 dolari de la acceleratorul de business american.
De asemenea, Alina Ceban, directoare operațională (COO) și cofondatoare a startup-ului rentnbuy, a fost consultant McKinsey, conform prezentării din comunicat.
„Echipa este completată de Cristian Lepădatu în rolul de Head of Product (ex-JP Morgan, Jane Street) și Călin Român în rolul de CMO (experiență în marketing internațional pentru startup-uri). În rolurile de Real Estate și Growth Adviser îi găsim pe Alex Bonea (CEO Meta Estate Trust, companie listată la BVB) și Balaj Kovacs (profesor la Yale și Stanford)”, se mai arată în comunicatul startup-ului de tehnologii pentru imobiliare (PropTech).
Platforma susține că în perioada de testare de până la 3 săptămâni a înregistrat peste 150.000 de vizite și a listat proprietăți în orașe precum București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.