Spotify va majora preţurile abonamentelor premium pe mai multe pieţe globale, pe măsură ce compania investeşte în noi funcţii şi servicii, potrivit unui interviu acordat publicaţiei Financial Times de Alex Norstrom, co-preşedinte şi director de business al platformei, citat de News.ro.
Scumpirile vor fi însoţite de lansarea unor servicii suplimentare, iar obiectivul Spotify este să ajungă la 1 miliard utilizatori.
Începând din septembrie, abonamentul Premium Individual va creşte de la 10,99 EUR la 11,99 EUR în regiuni precum Europa, Orientul Mijlociu, Africa, America Latină, Asia-Pacific şi Asia de Sud.
Norstrom a declarat că ajustările de preţ fac parte din „strategia de business” a companiei şi vor fi aplicate „atunci când au sens”.
Spotify a raportat anul trecut primul său profit anual, susţinut de majorările de preţ şi reducerile de costuri implementate în ultimii ani.
Rămâne de văzut când scumpirile abonamentelor vor ajunge și în România. Momentan, abonamentul Premium Individual costă 26 lei/lună, cel pentru studenți este 14 lei/lună, Duo costă 35 lei/lună, iar un abonament tip Familie costă 42 lei/lună.