Directorul (CEO) grupului Renault, Luca de Meo, și-a anunțat demisia, urmând să iasă din domeniul auto, potrivit unui comunicat oficial, transmis, duminică, de producătorul francez de mașini, care deține și brandul românesc Dacia.
Luca de Meo mai rămâne la conducerea Renault până pe 15 iulie 2025.
„După 5 ani în fruntea Grupului Renault, Luca de Meo și-a anunțat decizia de a se retrage și de a urma noi provocări în afara sectorului auto. Consiliul de Administrație, convocat de președintele său, Jean-Dominique Senard, și-a exprimat recunoștința față de Luca de Meo pentru redresarea și transformarea Grupului Renault și a acceptat ca plecarea sa să intre în vigoare începând cu 15 iulie 2025. Luca de Meo își va continua atribuțiile până la această dată”, a precizat colosul auto european, într-un comunicat transmis StartupCafe.ro.
Consiliul de Administrație al Renault a inițiat procedura de numire a unui nou CEO, „pe baza planului de succesiune deja definit”.
„Consiliul de Administrație și-a exprimat încrederea în calitatea și experiența echipei de management pentru a continua și accelera strategia de transformare a Grupului Renault în această nouă fază”, se mai arată în comunicatul oficial, transmis publicației StartupCafe.ro.
Luca de Medo (58 de ani) urmează să preia funcția de CEO a grupului de produse de lux Kering, controlat de magnatul francez François Pinault, care are în portofoliul său branduri ca Balenciaga, Gucci, Alexander McQueen, Yves Saint Laurent.