20 de companii antreprenoriale românești, cu o cifră de afaceri cumulată de 2,7 miliarde de euro în 2023 și un total de 9.204 angajați, au primit certificarea Deloitte „Best Managed Companies” pentru performanța managerială analizată prin raportare la bunele practici internaționale, la finalul celei de-a treia ediții a programului Best Managed Companies România, organizat de Deloitte în parteneriat cu Banca Transilvania (BT), Black Sea Trade and Development Bank (BSTDB), Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Academia de Studii Economice (ASE).
Programul a atras la această ediție 113 companii locale, dintre care 30 au ajuns în etapa principală, cea a atelierelor de lucru și interviurilor derulate alături de echipele mixte de experți desemnați de Deloitte și de organizațiile-partener, sub forma unui exercițiu de analiză și auto-analiză a proceselor de business, structurat în patru piloni – strategie, cultură și angajament, inovație și resurse, respectiv guvernanță și aspecte financiare.
Companii care au obținut în premieră certificarea „Best Managed”:
- Agexim Transport & Logistics (activă în domeniul transporturilor comerciale, înființată în 2021, cu 615 angajați și o cifră de afaceri de 33,5 milioane de euro în 2023),
- Christian’76 Tour (activă în turism, înființată în 1997, cu 311 angajați și o cifră de afaceri de 126,5 milioane de euro în 2023),
- Compexit Grup (activă în automotive, înființată în 1995, cu 105 angajați și o cifră de afaceri de 47,2 milioane de euro în 2023),
- IRUM (producător de mașini și utilaje pentru agricultură și exploatări forestiere, înființată în 1953, cu 376 de angajați și o cifră de afaceri de 27,6 milioane de euro în 2023),
- Perla Harghitei (activă în domeniul îmbutelierii apelor minerale, înființată în 1990, cu 265 de angajați și o cifră de afaceri de 30,5 milioane de euro în 2023),
- Temad Co (activă în comerț, înființată în 1994, cu 257 de angajați și o cifră de afaceri de 48,3 milioane de euro în 2023).
Companii recertificate:
- Celco (activă în domeniul materialelor de construcții, înființată în 1973, cu 280 de angajați și cifră de afaceri de 42,5 milioane de euro în 2023),
- Lidas (activă în domeniul alimentar, înființată în 1993, cu 611 angajați și cifră de afaceri de 33 de milioane de euro în 2023),
- Agricola International (activă în domeniul alimentației publice, înființată în 1992, cu 2.036 de angajați și cifră de afaceri de 156,6 milioane de euro în 2023),
- Arobs Transilvania Software (producător de software, înființată în 1998, cu 1.202 angajați și cifră de afaceri de 86,3 milioane de euro în 2023),
- Bog’Art (activă în construcții, înființată în 1991, cu 444 de angajați și cifră de afaceri de 170 de milioane de euro în 2023),
- Cemacon (activă în domeniul producției de materiale de construcții, înființată în 1969, cu 409 angajați și cifră de afaceri de 35 de milioane de euro în 2023),
- Dicor Land (activă în agricultură, înființată în 2011, cu 73 de angajați și cifră de afaceri de 28,8 milioane de euro în 2023),
- Eturia (activă în turism, înființată în 2006, cu 80 de angajați și cifră de afaceri de 28,8 milioane de euro în 2023),
- OSCAR Downstream (activă în sectorul petrol și gaze, înființată în 2001, cu 507 angajați și cifră de afaceri 1,47 miliarde de euro în 2023),
- Phylosophy Design - Rovere (activă în domeniul amenajărilor interioare, înființată în 2005, cu 180 de angajați și cifră de afaceri de 30,8 milioane de euro în 2023),
- RTC Proffice Experience (activă în domeniul distribuției de obiecte și echipamente de birou, înființată în 1994, cu 196 de angajați și cifră de afaceri de 40,8 milioane de euro în 2023),
- Safeway International Impex (activă în domeniul comerțului cu produse alimentare și nealimentare, înființată în 1994, cu 182 de angajați și cifră de afaceri de 34 de milioane de euro în 2023),
- Simtel Team (activă în domeniul telecomunicațiilor, înființată în 2010, cu 130 de angajați și cifră de afaceri de 58 de milioane de euro în 2023),
- TeraPlast (activă în domeniul procesării polimerilor, înființată în 1896, cu 945 de angajați și cifră de afaceri de 135,8 milioane de euro în 2023).
Selecția inițială a participanților la cea de-a treia ediție a programului Best Managed Companies România s-a realizat pe baza formularelor de înscriere, ținând cont de criteriile de eligibilitate, între care o cifră de afaceri de cel puțin 25 de milioane de euro în 2023, iar în cadrul etapei principale, 107 reprezentanți ai echipelor de conducere ale celor 30 de companii admise, alături de 47 de facilitatori din cadrul Deloitte, al Băncii Transilvania și al Black Sea Trade and Development Bank au derulat aproximativ 345 de ore de ateliere de lucru și interviuri.
La finalul acestei etape, juriul independent al programului, din care au făcut parte Victoria Zinchuk, Director pentru România al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București (BVB), Cristian Popa, Membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR), Cristian Nacu, Senior Country Officer, International Finance Corporation (IFC), și prof. dr. Nicolae Istudor, Rector al Academiei de Studii Economice (ASE), a analizat concluziile atelierelor și interviurilor și a decis care sunt companiile ale căror practici de management sunt cel mai bine aliniate standardului internațional Best Managed Companies.
Best Managed Companies este unul dintre cele mai longevive programe internaționale ale Deloitte, derulat anual, începând cu 1993, în peste 45 de state de pe toate continentele, care analizează, cu ajutorul unei metodologii proprii, prin raportare la bunele practici internaționale, modul în care este organizat și condus businessul. Prima ediție în România a avut loc în 2022.
Inițiativa Best Managed Companies este derulată sub umbrela Deloitte Private, programul Deloitte care se adresează companiilor private de toate dimensiunile, inclusiv antreprenorilor locali, IMM-urilor, startup-urilor și afacerilor de familie.