UiPath Foundation, organizație caritabilă a companiei româno-americane de roboți software, înființată în 2019, va lansa un „Curriculum pentru Inteligență Artificială”, care va fi disponibil gratuit pentru profesori, părinți și organizații, potrivit unui comunicat transmis, luni, StartupCafe.ro.
Pentru următorii cinci ani, fundația vrea să integreze inteligența artificială în programele educaționale și să exploreze noi modalități de a sprijini educația prin intermediul tehnologiei.
La mijlocul anului 2025, organizația va lansa un „Curriculum pentru IA”, dezvoltat în parteneriat cu inițiativa Institutului de Tehnologie din Massachusetts (MIT), App Inventor Foundation. Acest program va fi disponibil gratuit pentru profesori, părinți și organizații.
„Acești cinci ani au fost despre construirea unui model de fundație care implementează programe educaționale proprii, concepute cu grijă pentru a răspunde nevoilor reale ale copiilor din comunități vulnerabile. Acest lucru a fost posibil datorită sprijinului constant al companiei UiPath, al echipei UiPath Foundation, al voluntarilor dedicați, partenerilor de încredere și donatorilor care ne-au susținut pe acest drum. Le mulțumim copiilor care ne permit să le fim alături în călătoria lor spre un viitor în care își pot împlini potențialul. Ne dorim în continuare să creăm parteneriate pentru impact care să vină în sprijinul copiilor”, a declarat Cătălina Rață, directoare executivă UiPath Foundation.
Organizația non-profit spune că a avut un impact pozitiv asupra vieților a peste 80.000 copii din comunități vulnerabile din România și India.
Realizările UiPath Foundation în ultimii 5 ani
- Lansarea și implementarea de programe educaționale, precum Salt Către Viitor, Caleidoscop și Programul pentru Competențe Digitale;
- Peste 80.000 copii din România și India au beneficiat de sprijin prin inițiativele fundației, care au inclus activități educaționale, burse și sprijin personalizat;
- Mai mult de 1.500 copii au fost beneficiari în programele pe termen lung, Salt Către Viitor și Caleidoscop;
- Peste 32.000 burse oferite copiilor participanți în programele pe termen lung;
- Copiii au investit peste 175.000 ore de activități educaționale și non-formale, dintre care aproximativ 5.000 ore au fost dedicate dezvoltării competențelor digitale;
- Aproximativ 53 tone de resurse - alimente, rechizite, haine - au fost distribuite către copii și familiile acestora;
- Mai mult de 5.700 profesori și educatori au fost sprijiniți prin sesiuni de formare, care au contribuit la îmbunătățirea procesului educațional la clasă.