Grupul românesc Clever Media Network, ce deține postul Prima TV și alte instituții media, urmează să cumpere postul Kanal D și alte afaceri media deținute de grupul turc Doğan în România.
Într-un comunicat oficial, Clever Media, grup controlat de omul de afaceri clujean Adrian Gheorghe Tomșa și condus de managerul Orlando Nicoară, anunţă că a semnat un acord cu firmele Doğan Media Invest BV şi DHI Investment, care au capital turc.
Acordul de achiziție prevede că românii de la Clever, prin firma pe care o dețin, Romanian Content Project, preiau de la turci compania Doğan Media International, care cuprinde: posturile TV Kanal D și Kanal D2, postul Radio Impuls şi divizia digitală din România.
Înainte de finalizarea acestei achiziții, portofoliul actual al Grupului Clever Media cuprinde 18 canale de televiziune, printre care Prima TV, Prima News, cele cinci canale Prima Sport, Prima 4K, Cinemaraton, Agro TV, Medika TV, Prima History, Prima Comedy, Prima World & Travel şi Nostalgia TV, precum şi site-uri ca Profit.ro, Cotidianul.ro, Life.ro, PrimaSport.ro şi portalul PrimaPlay.ro.
Principalul post care urmează să fie cumpărat acum de români, Kanal D, ocupă „în mod constant prima poziţie în Daytime şi a doua poziţie în Prime Time, la nivelul audienţei naţionale”, potrivit comunicatului.
Într-un comunicat separat, turcii menționează că tranzacția are loc după aproape două decenii pe piața românească de media.
Finalizarea tranzacţiei este condiţionată de obţinerea aprobărilor necesare din partea autorităţilor competente şi de îndeplinirea condiţiilor prevăzute în documentaţia contractuală.
Până la finalizarea tranzacţiei, Doğan Media International va continua să funcţioneze în structura actuală, iar operaţiunile, echipele şi brandurile sale îşi vor desfăşura activitatea în mod obişnuit, fără întreruperi.