Compania de mobilitate Autonom Services S.A., controlată de frații Dan şi Marius Ştefan, care operează și aplicația de transport în sistem de ride hailing Blue, cumpără integral o firmă de leasing, parte a unui grup olandez.
Autonom Services S.A. a încheiat achiziția firmei Business Lease Romania SRL, prezentă pe piața locală din 2014, de la Business Lease Group B.V., conform datelor de la BVB.
„Leasingul operațional are un rol important în dezvoltarea Grupului Autonom, iar acordul pentru preluarea afacerii Business Lease România reflectă încrederea noastră în potențialul acestui segment. Vedem în această tranzacție oportunitatea de a combina experiența celor două echipe cu rețeaua națională și ecosistemul de servicii Autonom. Pentru clienți, obiectivul nostru este simplu: să aibă un partener capabil și flexibil, care le înțelege activitatea și se adaptează odată cu ei”, au declarat Marius și Dan Ștefan, cofondatorii Autonom, potrivit unui comunicat.
„Suntem mândri de ceea ce Business Lease România și angajații săi au construit de-a lungul anilor. În Autonom am găsit un partener local puternic, cu experiența, expertiză pe piața locală și ambiția necesară pentru a construi pe aceste fundații și pentru a sprijini compania în următoarea etapă de dezvoltare. Suntem convinși că această combinație va crea o platformă solidă pentru viitor, în beneficiul clienților, al angajaților și al afacerii în ansamblu”, a declarat Elias Drakopoulos, CEO of Business Lease Group.
Preluarea ar urma să consolideze divizia de leasing operațional a Autonom, prin extinderea flotei și a portofoliului de clienți, precum și prin experiența echipei BLR în administrarea flotelor corporate, transmite compania românească.
În iulie 2018, Autonom a mai cumpărat BT Operational Leasing de la Grupul Financiar Banca Transilvania, tranzacție însoțită de un parteneriat prin care clienții băncii au acces la o gamă extinsă de servicii de mobilitate. 4 ani mai târziu, în aprilie 2022, compania a finalizat achiziția Premium Leasing S.R.L., compania care opera sub brandul Țiriac Operating Lease, preluând o flotă de peste 2.600 de autovehicule și portofoliul său de clienți.
Fondată în 2006 la Piatra Neamț, Autonom spune că are peste 50 de agenții în 38 de orașe și operează o flotă de peste 18.000 de autovehicule.
Business Lease este prezentă pe piața locală din anul 2014 și oferă soluții de mobilitate adaptate companiilor de diferite dimensiuni, de la întreprinderi mici și mijlocii la organizații internaționale. În 2025, firma a înregistrat o cifră de afaceri netă de 143,7 milioane de lei, iar activele totale din bilanț au însumat aproximativ 538 de milioane de lei.