Rețeaua de sănătate românească privată MedLife, controlată de familia Marcu, anunță, miercuri, într-un comunicat transmis comunității antreprenoriale StartupCafe, că urmărește consolidarea poziției în România și continuarea extinderii în străinătate, prin investiții în sănătate, prevenție și wellness, iar pentru asta are în vedere două surse de finanțare.
În străinătate, MedLife țintește investiții în Europa Centrală și de Est, cu prioritate în regiunea Balcanilor.
Pentru a-și finanța planul, grupul medical românesc spune că are în vedere două inițiative:
- „o posibilă majorare de capital” și
- „dezvoltarea, alături de o instituție financiară internațională de prim rang, a unei platforme regionale de investiții”.
Posibilă majorare de capital pentru susținerea planurilor de dezvoltare
Potrivit MedLife , această inițiativă vizează „obținerea mandatului necesar din partea acționarilor pentru ca societatea să poată realiza, dacă și atunci când condițiile de piață și oportunitățile investiționale o vor justifica, o majorare de capital prin emiterea de acțiuni noi reprezentând cumulativ până la 20% din capitalul social al companiei, într-o perioadă de până la 18 luni”.
Obiectivul declarat al acestei inițiative este de „a asigura Grupului acces rapid și flexibil la resurse de capital care să permită finanțarea oportunităților de dezvoltare cu potențial de a genera randamente atractive pentru acționari pe termen lung, inclusiv proiecte de dezvoltare organică, investiții în infrastructură medicală și tranzacții de consolidare a pieței”.
Eventuala implementare a unei astfel de operațiuni va depinde de aprobările corporative necesare, inclusiv aprobarea Adunării Generale a Acționarilor, de condițiile de piață existente la momentul respectiv și de existența unor oportunități investiționale care să respecte criteriile de rentabilitate și disciplină financiară ale Grupului.
Strategia de extindere regională alături de o instituție financiară internațională de prim rang
În linie cu direcția strategică aprobată de Consiliul de Administrație, MedLife urmărește continuarea extinderii regionale, pornind de la prezența Grupului în România, Ungaria și Republica Moldova și vizând intrarea graduală pe alte piețe din Europa Centrală și de Est, cu prioritate în regiunea Balcanilor.
Conform MedLife, dezvoltarea va putea fi realizată prin achiziții, investiții de tip greenfield, parteneriate sau alte forme de cooperare, în funcție de oportunitățile disponibile și cu respectarea criteriilor de investiție și rentabilitate ale Grupului.
„Sănătatea nu mai înseamnă doar tratamente, intervenții chirurgicale sau medicamente, ci și prevenție și mai mult de atât - longevitate, mișcare, nutriție și educație pentru un stil de viață sănătos. Viitorul medicinei înseamnă să trecem de la tratarea bolilor la o abordare integrată, care pune accent pe prevenție și pe o viață nu doar mai lungă, ci și mai sănătoasă”, a declarat Mihai Marcu, președintele Consiliului de administrație și CEO al Grupului MedLife.
Pentru susținerea acestei strategii, MedLife analizează constituirea, împreună cu o instituție financiară internațională de prim rang, a unei platforme regionale de investiții. Un astfel de parteneriat ar putea facilita accesul la capital și împărțirea riscurilor investiționale, contribuind totodată la consolidarea standardelor de guvernanță și sustenabilitate și la creșterea capacității Grupului de a executa tranzacții regionale.
Platforma regională de investiții ar urma să aloce capital gradual, pe un orizont de 3-5 ani, în companii active în sănătate, prevenție și wellness din România și din piețele vizate din Europa Centrală și de Est, cu prioritate în regiunea Balcanilor. Inițiativa va valorifica resursele și expertiza celui mai mare operator de servicii medicale private din România, alături de know-how-ul unei instituții financiare internaționale de prim rang, cu experiență vastă în investiții la nivel global.
Orice investiție sau angajament va fi supus aprobărilor corporative competente și unei analize prealabile privind riscurile de țară, cadrul de reglementare, perspectivele pieței, guvernanța, necesarul de capital și rentabilitatea estimată.
Primele investiții în cadrul platformei sunt estimate să fie demarate în primul semestru al anului viitor, iar alocările de capital vor fi realizate gradual, într-un ritm adaptat capacității financiare și priorităților de investiții ale Grupului.
„De-a lungul timpului ne-am demonstrat excelența în ceea ce privește dezvoltarea organică și integrarea cu succes a unor operatori relevanți din piață, iar o asemenea platformă de investiții ar reprezenta un pas firesc în evoluția MedLife, oferind resurse suplimentare pentru a accelera dezvoltarea regională. În continuare suntem atenți la oportunitățile de consolidare în întreaga regiune și credem că expertiza MedLife reprezintă un avantaj competitiv semnificativ în acest proces. Ambiția noastră este să transformăm experiența deja acumulată în România, Ungaria și Republica Moldova într-un model de consolidare aplicabil la nivelul Europei Centrale și de Sud-Est, contribuind la dezvoltarea unei platforme regionale de sănătate, cu capital și expertiză românească”, a adăugat Mihai Marcu.
MedLife a fost fondată la București, în anul 1996, de doctorița Mihaela Marcu. Ea a înțeles încă din perioada comunistă a României ce înseamnă un sistem medical privat de înaltă performanță, pentru că a plecat în Germania de Vest încă din anul 1986, soțul său fiind directorul Frankfurt-Bucharest Bank.
Compania medicală privată a cunoscut o creștere accelerată după anul 2004, de când conducerea business-ului a fost preluată de către fiul fondatoarei, Mihai Marcu (în vârstă de 55 de ani în prezent), care a renunțat atunci la o carieră bancară de succes.
Grupul MedLife, pionier al industriei medicale private din România, a devenit prima companie de servicii medicale private listată la Bursa de Valori București și una dintre cele mai active organizații locale în domeniul fuziunilor și achizițiilor (M&A), construind în ultimul deceniu o platformă extinsă prin integrarea a zeci de companii antreprenoriale.
Prin noile inițiative strategice, MedLife spune că își propune să „adauge o nouă componentă ecosistemului său de creștere, completând instrumentele de dezvoltare organică, experiența de M&A și accesul la piețele de capital cu un mecanism dedicat investițiilor strategice pe termen lung”.