Investițiile anuale în centre de date de inteligență artificială vor crește la nivel global de la un nivel estimat la 560 miliarde dolari în 2025 la peste 800 miliarde dolari în 2026 și 1.100 miliarde dolari în 2030, conform unui studiu transmis, luni, StartupCafe.ro.
Până în 2050, investițiile în centre de date ar putea ajunge la 1.800 miliarde dolari pe an, mai arată studiul PwC Global Data Centre Outlook.
„Dezvoltarea infrastructurii pentru inteligența artificială va reprezenta cel mai mare ciclu de investiții în infrastructură din istorie, depășind ca amploare investițiile în dezvoltarea căilor ferate, rețelelor electrice sau a rețelelor de internet. În România proiectul Black Sea AI Gigafactory, estimat la peste 4 miliarde de euro și coordonat de Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei, își propune să consolideze rolul țării noastre în ecosistemul european al inteligenței artificiale și a atras deja interes din partea investitorilor internaționali, dar riscă să rămână în urma unor proiecte similare din Europa din cauza întârzierilor administrative. O provocare o reprezintă și echilibrarea sistemului energetic, deoarece astfel de centre de date au nevoie de alimentare stabilă cu energie electrică la costuri previzibile,” a declarat Gabriel Voicilă, Partener și Lider al Departamentului de Consultanță pentru Afaceri al PwC România.
La finalul lunii iulie, Comisia Europeană a lansat un program de finanțare prin care își propune dezvoltarea a 7 centre de date de tip AI Gigafactory în UE și mobilizarea unor investiții totale de 30 miliarde EUR. Sesiunea de depunere a proiectelor din partea consorțiilor interesate să participe la program este deschisă până pe 12 noiembrie 2026. Germania, Italia, Spania, Portugalia, Grecia și Polonia sunt țările cele mai avansate în pregătirea proiectelor pentru participarea la programul de finanțare. În prezent, România evaluează ofertele primite din partea investitorilor interesați să participe la dezvoltarea proiectului.
PwC estimează costurile totale ale dezvoltării centrelor de date la nivel global la 31.600 miliarde dolari în perioada 2026-2050, cu potențial ca acestea să urce la 50.000 miliarde dolari dacă adoptarea AI la scară largă accelerează.
Dincolo de cifrele totale, ce diferențiază acest ciclu de dezvoltările masive de infrastructură din trecut este faptul că investițiile anuale vor crește în timp, deoarece construcțiile inițiale reprezintă doar un procent mic din costurile totale. Majoritatea investițiilor vor merge în echipamente, cum ar fi servere, sisteme de stocare a datelor, echipament de rețea, procesoare (CPU și GPU), care trebuie actualizate sau înlocuite la câțiva ani.
Ponderea construcțiilor reprezintă în prezent circa 30% din costurile dezvoltării centrelor de date, iar restul de 70% sunt costuri cu echipamentele. Către finalul ciclului, investițiile în echipamente sunt estimate să ajungă la 93% din total.
Europa, în urma SUA și a Asiei ca volum de investiții în centre de date
SUA va atrage aproape jumătate din investițiile totale în centre de date, aproximativ 15.100 miliarde dolari în 25 de ani, deoarece beneficiază de cel mai dezvoltat ecosistem de producție a chipurilor avansate utilizate în centrele de date. Regiunea Asia-Pacific va atrage peste un sfert din investițiile totale, cele mai mari piețe fiind China și India.
Investițiile în centre de date în Europa sunt estimate la 5.600 miliarde dolari în perioada 2026-2050, reprezentând circa 18% din total. Costurile anuale vor crește de la 94 miliarde dolari în 2025 la 132 miliarde dolari în 2026 și peste 230 miliarde dolari la finalul acestui deceniu. Țările europene care vor atrage cele mai mari investiții sunt Germania, Marea Britanie și Spania, urmate de Franța și Suedia, consideră PwC.
La nivel regional, principala destinație pentru dezvoltarea de centre de date este Polonia, cu investiții estimate să crească de la 3 miliarde EUR în 2025 la 4,4 miliarde EUR în 2026 și 10 miliarde EUR în 2030.
Energia electrică, principala constrângere pentru dezvoltatori
Energia electrică rămâne cea mai importantă constrângere pentru dezvoltarea centrelor de date. Accesul la electricitate ieftină, fiabilă și cu emisii reduse va determina, mai mult decât capitalul disponibil, unde și cât de rapid se vor construi noile facilități.
Alături de energie, alți patru factori vor modela harta globală a investițiilor: latența și conectivitatea (esențiale pentru aplicațiile AI care cer proximitate față de utilizatori), cerințele de securitate și suveranitate a datelor, accesul la chip-uri performante și, nu în ultimul rând, stabilitatea politică.
Țările care le vor pune la dispoziție investitorilor cât mai multe dintre aceste facilități vor avea un avantaj competitiv clar.
Tipul de utilizare a centrelor de date va conta și el în localizarea investițiilor. Centrele de date utilizate pentru aplicații cloud tradiționale urmează încă tiparele clasice ale populației și PIB-ului, în timp ce antrenarea modelelor AI migrează liber spre piețele cu energie ieftină și talent tehnic disponibil.
Cele mai mari riscuri ale industriei sunt de natură geopolitică
Scenariul central al analizei PwC pleacă de la premisa unui sistem comercial internațional relativ deschis, în care chip-urile circulă liber peste frontiere și capacitatea se distribuie conform avantajului comparativ al fiecărei piețe.
Totuși, proiecția poate fi influențată de riscuri majore, precum restricții la export pentru semiconductori avansați sau decizia guvernelor de a impune găzduirea domestică a aplicațiilor critice.
O rată de adopție a inteligenței artificiale mai lentă decât cea anticipată, care ar putea lăsa multe centre de date gigantice pe jumătate goale, riscuri financiare precum subevaluarea uzurii morale a echipamentelor sau blocarea capitalului în infrastructură de rețea „eșuată” completează un tablou al unei industrii promițătoare, dar profund vulnerabile la șocuri geopolitice și tehnologice.