JT Grup Oil S.A., companie românească activă pe piața distribuției de carburanți controlată de omul de afaceri Jean Paul Tucan, anunță, joi, finalizarea unui terminal de produse petroliere la Marea Neagră, investiție de 30 de milioane EUR, potrivit unui comunicat transmis comunității antreprenoriale StartupCafe.
Astfel, JT Terminal trece la un business integrat, care combină tradingul, logistica, stocarea și distribuția de produse petroliere.
Proiectul intră în etapa operațională și adaugă pieței o capacitate de operare de până la 1 milion de tone de produse petroliere anual, conform firmei.
Finalizarea investiției vine într-un moment în care securitatea aprovizionării, diversificarea rutelor logistice și accesul la infrastructura de stocare și distribuție au devenit teme centrale pentru piața energetică europeană.
Amplasarea JT Terminal în Portul Constanța, accesul la coridorul Dunăre – Marea Neagră și conectarea fluxurilor maritime și fluviale cu infrastructura feroviară și rutieră „oferă un avantaj logistic important” pentru România, Republica Moldova, Serbia și Ucraina, susține firma.
De asmenea, terminalul „creează un nou punct de intrare, stocare și distribuție pentru produse petroliere și contribuie la consolidarea rolului Portului Constanța în fluxurile logistice către Republica Moldova, Serbia și Ucraina”, mai spune compania.
JT Terminal susține că „reduce timpii necesari operațiunilor logistice și crește flexibilitatea fluxurilor de aprovizionare”, terminalul fiind proiectat să deservească atât piața din România, cât și Republica Moldova, Serbia și Ucraina și să susțină dezvoltarea unor noi fluxuri comerciale către aceste piețe.
Bogdan Aldea, Președintele Consiliului de Administrație și Director General al JT Grup Oil adaugă:
„Finalizarea JT Terminal înseamnă pentru noi încheierea celui mai complex proiect de investiții pe care JT Grup Oil l-a realizat până în prezent. Am început această investiție pornind de la o nevoie concretă a pieței - România are nevoie de capacități suplimentare prin care să poată aduce, stoca și distribui volume mai mari de produse petroliere. Astăzi, această infrastructură există, iar investiția depășește dezvoltarea unei noi linii de business pentru JT Grup Oil - terminalul introduce în piață o capacitate suplimentară de import, stocare și distribuție și contribuie la diversificarea infrastructurii prin care România își poate asigura necesarul de produse petroliere”.
Jean Paul Tucan, acționar majoritar al companie, a afirmat:
„JT Terminal este una dintre cele mai importante investiții pe care le-am realizat și un proiect în care am crezut de la început, chiar dacă am întâmpinat multe provocări. Vorbim despre o investiție realizată prin aport de capital privat românesc, finanțare bancară și fonduri europene, pe care am dus-o la bun sfârșit în ciuda unui proces complex, care a presupus inclusiv întârzieri de aproximativ nouă luni și numeroase provocări administrative. Dincolo de ceea ce înseamnă JT Terminal pentru dezvoltarea companiei, am livrat o infrastructură care pune la dispoziția economiei o nouă poartă de intrare pentru produse petroliere, care poate susține aprovizionarea României, Republicii Moldova, Serbiei și Ucrainei”.
Următoarea investiție JT Grup Oil: terminal de bitum
JT Grup Oil anunță că va dezvolta și un nou terminal de bitum.
Astfel, Grupul urmărește să extindă infrastructura disponibilă și să intre pe un segment complementar activităților actuale.
În paralel, JT Grup Oil spune că lucrează la dezvoltarea proiectului de la Dubova, amplasat într-un punct strategic la intrarea/ieșirea din România. Proiectul este în curs de dezvoltare și va avea o capacitate operațională de 20.000 de tone pe lună, completând infrastructura logistică a Grupului și susținând fluxurile transfrontaliere de produse petroliere.
O nouă capacitate logistică pentru România, Republica Moldova, Serbia și Ucraina
JT Terminal dispune de opt rezervoare, cu o capacitate statică totală de stocare de 31.500 de tone, și este proiectat pentru un volum anual de operare de până la 1 milion de tone, prin rotația stocurilor. Infrastructura permite gestionarea barjelor cu capacități cuprinse între 3.000 și 9.000 de tone, operarea simultană a 16 vagoane pe două linii ferate paralele și operarea fluxurilor pentru până la 100 de autocisterne pe zi.
Capacitatea de încărcare și descărcare a JT Terminal ajunge la 700–1.000 de tone pe oră pentru nave, 300–700 de tone pe oră pentru trenuri și 250 de tone pe oră pentru autocisterne. Automatizarea integrală a terminalului permite coordonarea fluxurilor din centrul de comandă și reducerea timpilor de operare, un avantaj important într-un sector în care viteza de rotație a produsului influențează direct costurile logistice.