Startup-ul de inteligență artificială Prometheus, fondat de Jeff Bezos împreună cu Vik Bajaj, a obținut o nouă finanțare de 12 miliarde de dolari, la o evaluare de 41 de miliarde de dolari, într-una dintre cele mai mari runde de investiții realizate până acum în sectorul AI, scrie techcrunch.com.
Compania dezvoltă ceea ce numește un „artificial general engineer”, un sistem de inteligență artificială destinat proiectării și dezvoltării produselor complexe din lumea fizică, de la motoare și roboți până la dispozitive medicale și medicamente. Potrivit TechCrunch, la finanțare au participat, printre alții, JPMorgan Chase, Goldman Sachs, BlackRock și Jeff Bezos însuși.
O nouă direcție în AI: dincolo de chatbot-uri și aplicații software
Prometheus a fost fondat de Jeff Bezos și Vik Bajaj, fost cofondator al Verily, divizia de științe ale vieții a Google.
Noua rundă de investiții ridică evaluarea companiei la 41 de miliarde de dolari și plasează startup-ul printre cele mai valoroase firme AI finanțate până acum.
Potrivit TechCrunch, compania reprezintă una dintre cele mai mari investiții realizate în segmentul denumit „physical AI”. Acesta este văzut de investitori ca o zonă cu bariere de intrare mai ridicate decât software-ul tradițional, deoarece combină inteligența artificială cu procese și produse din lumea reală.
Pentru fondatorii de startup-uri, direcția aleasă de Prometheus arată că interesul investitorilor se mută tot mai mult spre aplicații AI specializate pentru industrie, producție, robotică sau cercetare, nu doar către asistenți conversaționali și instrumente software.
Ce vrea să construiască startup-ul lui Jeff Bezos
Compania urmărește dezvoltarea unui „artificial general engineer”, un sistem AI care să ajute la proiectarea și dezvoltarea unor produse complexe. Printre domeniile vizate se află robotica, industria farmaceutică și producția industrială.
„Blue Origin este un exemplu perfect de companie care ar putea beneficia de instrumentele pe care le construiește Prometheus. Orice companie care dezvoltă dispozitive sofisticate – precum motoarele de rachetă - ar beneficia enorm de acest tip de tehnologie”, a declarat Jeff Bezos, citat de The New York Times.
Potrivit TechCrunch, startup-ul este una dintre companiile care încearcă să transforme AI într-un instrument capabil să participe la procese de inginerie și cercetare, nu doar la generarea de text sau imagini.
Interes tot mai mare pentru „physical AI”
Valul actual de investiții arată că fondurile de capital de risc și marile instituții financiare își îndreaptă atenția către startup-uri care aplică inteligența artificială în domenii precum producția industrială, semiconductorii, medicina sau robotica.
Pentru ecosistemul startup-urilor, această tendință sugerează că următoarea etapă a pieței AI ar putea fi dominată de companii care rezolvă probleme din lumea fizică și care construiesc tehnologii mai greu de replicat decât produsele software clasice.
În noiembrie 2025, StartupCafe.ro scria că Prometheus atrăsese deja o rundă de finanțare de 6,2 miliarde de dolari, una dintre cele mai mari investiții realizate într-un startup AI aflat încă în fază de dezvoltare.