Doi consultanți români de vânzări imobiliare lansează împreună o structură integrată formată din cinci divizii, construită pentru a acoperi întregul lanț imobiliar, de la brokeraj și consultanță pentru dezvoltări noi și piață liberă, până la construcții, finanțare și investiții, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, StartupCafe.ro.
Prin grupul Pinwell, Gabriel Voicu și Victor Vremera își propun să redefinească modelul de operare din piața imobiliară locală.
Pentru primele 18 luni, divizia Pinwell Realty, condusă de Răzvan Crăiniceanu, vrea să se poziționeze în top 3 jucători din sectorul de vânzări de imobiliare, cu o acoperire a pieței de 20%. Pentru a atinge acest obiectiv, se vizează deschiderea a cinci sucursale în București în primul an și jumătate și dezvoltarea unei rețele naționale de afiliați. Mai mult, această divizie va integra și o școală proprie de brokeri, inițiativă prin care fondatorii își propun creșterea standardelor profesioniștilor și restabilirea încrederii clienților în industrie.
Grupul vizează dezvoltatori mici și mari, cumpărători finali, constructori și investitori. În plus, Pinwell se adresează și celor care își doresc să profeseze în domeniul imobiliar, prin programe de formare dezvoltate de fondatorii care dețin un know-how solid în creșterea de echipe de vânzări și consultanți.
Gabriel Voicu (co-CEO Pinwell - foto-stânga) conduce zona de Business & Market Leadership, relațiile cu dezvoltatorii, mandatele exclusive și parteneriatele strategice. El are experiență în consultanță, mai ales în gestionarea proiectelor rezidențiale noi, de la dezvoltarea strategiei de vânzări, la marketing și pregătirea a cel puțin trei generații de brokeri, care au evoluat profesional sub îndrumarea lui. Voicu susține că a intermediat peste 10.000 de tranzacții, a căror valoare cumulată depășește 1 miliard EUR, și a gestionat bugete de marketing de peste 15 milioane EUR.
„Activez în industria imobiliară de aproape 20 de ani, perioadă în care am ocupat atât roluri de consultanță în cadrul Colliers, cât și poziții de management în Coldwell Banker și SVN România. Prin experiența acumulată în diferite segmente ale pieței și în contexte economice delicate, am descoperit unde sunt blocajele industriei: lipsa unor standarde reale, procese importate care nu se aplică pe piața locală și o resursă umană insuficient pregătită. Pinwell a fost construit pornind de la oameni, know-how și soluții adaptate realității locale. Împreună cu partenerii mei, care vin cu experiențe complementare, am pus bazele unei infrastructuri care să răspundă targetat fiecărei categorii de jucători din real estate, dar și să permită profesioniștilor din domeniu să performeze predictibil, iar clienții să beneficieze de același standard de profesionalism și transparență în fiecare etapă a unei tranzacții”, a spus Gabriel Voicu, Co-CEO și cofondator Pinwell.
Victor Vremera (co-CEO Pinwell, foto-dreapta) răspunde de execuție, control operațional, guvernanță financiară și structura de expansiune, asigurându-se că ceea ce se promite se și livrează, la fiecare nivel al organizației. La 35 de ani, Victor Vremera este unul dintre cei mai tineri executivi C-level din real estate-ul românesc, având peste 2.500 de unități vândute prin echipele coordonate, a căror valoare cumulată depășește 260 milioane EUR. CV-ul său include roluri de consultanță în cadrul Coldwell Banker, dar și poziții de management și coordonare operațiuni în cadrul Metropolitan Developments, Encore Capital Trust, REDPORT și SVN România.
Răzvan Crăiniceanu (Managing Partner, Pinwell Realty) coordonează divizia de brokeraj, operând activitatea zilnică a celei mai vizibile componente a ecosistemului și asigurând alinierea cu direcția strategică a grupului. Experiența sa în coordonarea unor sucursale importante din portofoliul Coldwell Banker, la care se adaugă poziția de Vice President în cadrul companiei SVN România și gestionarea sucursalei SVN Residentialist Pipera, însumează aproape 20 de ani.
Ecosistemul Pinwell
Pinwell este structurat ca un ecosistem cu cinci divizii complementare, fiecare adresând un segment distinct al pieței, toate conectate printr-un sistem operațional comun.
- Pinwell Realty este divizia dedicată pieței libere, operând printr-o rețea de sucursale și brokeri afiliați, în intermediere și reprezentare exclusivă. Divizia integrează și o componentă de educație de specialitate, în cadrul căreia membrii seniori ai echipei vor instrui agenți imobiliari la standardele Pinwell, aceștia având deja experiența formării a minimum trei generații de profesioniști activi astăzi în piață.
- Pinwell New Homes Advisers susține dezvoltatorii rezidențiali în toate etapele unui proiect, de la definirea produsului și consultanța pentru mixul de unități, până la managementul echipei de vânzări și consultanța de marketing. Modelul este unul exhaustiv, adaptat nevoilor specifice: know-how și training pentru echipele interne ale dezvoltatorilor mai mici, echipe dedicate pentru proiectele de anvergură sau un format hibrid.
- Pinwell Development & Contractors asigură execuția proiectelor prin management în construcții, coordonarea subcontractorilor, echipe specializate și controlul calității execuției.
- Pinwell Finance integrează finanțarea direct în procesul de vânzare, prin credite și leasing, finanțare directă prin IFN, structurare de tranzacții și colaborare în timp real cu brokerii activi în ecosistem.
- Pinwell Investment conectează capitalul cu oportunitățile generate intern, prin selecția și validarea proiectelor, plasarea capitalului și structurarea investițiilor pentru investitori care caută acces la oportunități verificate înainte să ajungă pe piața deschisă.
„În real estate-ul românesc, de foarte multe ori succesul unui proiect depinde de anumiți oameni sau de procese care se reinventează cu fiecare nouă inițiativă. Aceste lucruri sunt controproductive pentru business și reduc scalarea și predictibilitatea. La Pinwell, am gândit lucrurile diferit, tocmai pentru a elimina astfel de limitări. Am construit Pinwell ca un ansamblu funcțional, pe baza unei arhitecturi în care fiecare componentă are un rol precis și toate funcționează împreună, un adevărat ecosistem. Practic, avem un sistem centralizat pentru toate diviziile, cu standarde și KPI comuni, în care execuția nu depinde de context sau de oameni. Cu alte cuvinte, construim un model în care consistența vine din sistem, nu din excepții”, a declarat Victor Vremera, Co-CEO și cofondator Pinwell.