ANAF a publicat joi un proiect de ordin pentru modificarea procedurii prin care firmele din România pot redirecționa până la 20% din impozitul pe profit către organizații neguvernamentale (ONG) sau alte acțiuni de sponsorizare și mecenat.
Agenția Națională de Administrare Fiscală propune modificarea Ordinului președintelui ANAF nr.3562/2024 pentru aprobarea Procedurii privind redirecţionarea impozitului pe profit, potrivit legii, pentru efectuarea de sponsorizări şi/sau acte de mecenat, precum şi a modelului şi conţinutului unor formulare.
ANAF susține că a primit solicitări din partea organelor fiscale teritoriale, dar vrea să vină și „în sprijinul contribuabililor”.
Pentru asta, propune:
- modificarea „Procedurii privind redirecţionarea impozitului pe profit, potrivit legii, pentru efectuarea de sponsorizări şi/sau acte de mecenat” (Anexa nr.1 la Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr.3562/2024);
- modificarea formularului „Notificare privind modul de soluționare a cererii de redirecționare a impozitului pe profit” (Anexa nr.4 la Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr.3562/2024).
Noul proiect de ordin ANAF prevede:
- introducerea unor dispoziții cu privire la notificarea contribuabilului care optează să redirecționeze o sumă din impozitul pe profit care depășește valoarea reprezentând 20% din impozitul datorat. Ca urmare a notificării primite, contribuabilul are posibilitatea de a depune o nouă cerere de redirecționare, în termenul prevăzut de lege;
- modificarea modelului de notificare privind modul de soluționare a cererii de redirecționare a impozitului pe profit, care să vizeze și situația în care o parte din beneficiari îndeplinesc condițiile legale necesare pentru redirecționare iar o parte nu îndeplinesc aceste condiții, prin menționarea acestora din urmă;
- respingerea Cererii de redirecționare a impozitului pe profit (formular 177) în situația în care, în momentul verificării, compartimentul de specialitate constată că nu sunt stinse obligațiile fiscale reprezentând impozitul pe profit aferent anului fiscal pentru care se solicită redirecționarea. Conform procedurii de redirecționare în vigoare, cererea se respinge în cazul în care, compartimentul de specialitate constată că obligațiile fiscale menționate nu sunt stinse după expirarea unui termen de 45 de zile de la scadență;
- introducerea în procedură a unor dispoziții prin care să se clarifice faptul că verificarea stingerii obligațiilor fiscale reprezentând impozitul pe profit anual se face prin funcțiile aplicației informatice dezvoltate de către structura de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor.