Un europarlamentar român propune taxarea platformelor online de pariuri și jocuri de noroc cu 1% din venituri, ceea ce ar aduce la bugetul Uniunii Europene până la 28 de miliarde de euro în perioada 2028-2034.
„Astăzi, în plenul Parlamentului European, este organizată o dezbatere cu privire la taxarea industriei de jocuri online, de pariuri online și de cazinouri online. Practic, vorbim acum despre o dezbatere care a fost generată ca urmare a unui demers pe care l-am inițiat în urmă cu aproape 6 luni, prin care am căutat noi resurse financiare pentru finanțarea educației la nivel european. Dacă se va introduce un astfel de format de taxare europeană, vom putea să colectăm la nivelul bugetului comun european până la 28 de miliarde de euro (la bugetul multianual al UE 2028-2034 n.r.). Asta înseamnă mai mult decât bugetul Erasmus Plus din cadrul financiar multianual actual (2021-2027 n.r.)”, a spus, miercuri, europarlamentarul Victor Negrescu, la Parlamentul European de la Strasbourg.
El susține că marile companii de pariuri și jocuri de noroc s-au exprimat favorabil unei astfel de taxe, care ar contribui și la combaterea fenomenului jocurilor de noroc online ilegale.
„Scopul acestei măsuri este tocmai să ne permită să colectăm aceste sume de bani, dar și să combatem platformele ilegale. Conform datelor prezentate de industrie, 71% din platformele online de pariuri și de cazinouri sunt în prezent ilegale pe piața comună europeană”, a mai explicat vicepreședintele Parlamentului European.
Eurodeputatul Victor Negrescu (PSD/S&D) mai spune că taxarea europeană a jocurilor de noroc online a fost discutată și la nivelul șefilor de state și de guverne din UE, în cadrul Consiliului European.
„Trebuie să spun că această inițiativă a fost, de asemenea, menționată în cadrul Consiliului European informal din Cipru. Lucrul acesta a fost menționat inclusiv de președintele Nicușor Dan. Asta înseamnă că există un sprijin larg. Sunt și state care au anumite reticențe, care au o industrie puternică, Malta mai ales, dar, în măsura în care nu se schimbă reglementarea națională, cred că și Malta poate fi convinsă, pentru că scopul lor este să combată, la rândul lor, platformele ilegale”, a mai afirmat Negrescu.