Anul 2025 a fost perceput de majoritatea angajaților români ca o perioadă de stagnare profesională, 63% din ei afirmând că s-au simțit blocați în evoluția lor în carieră, pe fondul unui număr redus de oportunități disponibile pe piața muncii, arată un studiu transmis, marți, StartupCafe.ro.
Rata de ocupare a forței de muncă în România a fost de 63,4% în trimestrul III 2025, cu peste 12 puncte procentuale sub media Uniunii Europene (76%), arată datele Eurostat, analizate de platforma bestjobs.
Principala dificultate resimțită de angajați în 2025 a fost lipsa oportunităților (38%), accentuată de un climat economic incert, marcat de restructurări și presiuni financiare. În consecință, un număr ridicat de angajați au fost activi în căutarea unui nou loc de muncă, în timp ce doar 8% s-au declarat complet stabili și mulțumiți de poziția actuală.
„Vedem o piață a muncii în care dorința de schimbare este ridicată, dar răbdarea candidaților este tot mai mică. Oamenii nu mai vor să aplice în masă și să nu primească niciun răspuns. Tocmai de aceea, în 2026, rolul tehnologiei și al instrumentelor bazate pe inteligență artificială este să reducă incertitudinea și să îi ajute pe candidați să facă alegeri mai bine informate, nu mai multe aplicări”, a declarat Cristina Ceban, Brand Manager bestjobs.
Perspective pentru 2026
Dorința de schimbare rămâne ridicată, însă competiția se intensifică, consideră platforma de recrutări. Companiile devin mai selective, negocierile salariale sunt mai temperate, iar competențele digitale capătă o pondere tot mai mare. În paralel, instrumentele bazate pe inteligență artificială încep să influențeze direct modul în care candidații se raportează la piața muncii: aplicările devin mai puține, dar mai bine direcționate, iar deciziile de carieră sunt luate pe baza compatibilității reale, nu a volumului de oferte. Chiar dacă adoptarea AI la nivel organizațional rămâne sub media europeană, presiunea pentru eficiență și potrivire corectă crește de ambele părți ale procesului de recrutare.
Perspectivele pentru 2026 sunt marcate de un optimism moderat. Potrivit datelor bestjobs, 34% dintre profesioniști anticipează mai multe oportunități de angajare comparativ cu anul precedent, însă recrutările vor rămâne concentrate în special în domenii considerate strategice. Construcțiile, logistica, retailul, energia sustenabilă, sănătatea și IT-ul, cu accent pe cloud și securitate cibernetică, se conturează drept principalele motoare de angajare în perioada următoare.
Dorința de evoluție profesională rămâne ridicată. 42% dintre candidați își propun să facă o schimbare de companie în 2026, în timp ce 33% vizează consolidarea poziției actuale, prin stabilitate și dezvoltare internă. Aceste date reflectă o piață în care angajații continuă să caute progres și siguranță, chiar și într-un context mai prudent din perspectiva angajatorilor.
Anul 2026 va fi definit de o competiție intensă pe piața muncii, în care atât candidații, cât și angajatorii vor trebui să se adapteze la o nouă realitate. Pentru candidați, succesul va depinde de capacitatea de a se reinventa, de a dobândi competențe noi și de a-și prezenta valoarea în mod strategic. Pentru companii, provocarea va fi să atragă și să rețină angajații în contextul unei oferte mai limitate.