YouTube introduce noi instrumente pentru detectarea deepfake-urilor și etichetarea conținutului generat cu inteligență artificială, într-un moment în care presiunea asupra platformelor de video crește pe fondul exploziei conținutului creat cu AI, conform unui comunicat transmis comunității antreprenoriale StartupCafe.
Compania anunță că, din următoarele săptămâni, creatorii eligibili vor putea identifica videoclipurile în care le este folosit chipul prin tehnologii AI, iar din mai 2026 platforma va începe să aplice automat etichete pentru clipurile fotorealiste generate artificial.
Miza pentru creatorii de conținut, dar și pentru business-urile care folosesc video în marketing, este legată de protecția identității digitale și de transparența privind utilizarea inteligenței artificiale.
YouTube introduce detectarea automată a folosirii chipului creatorilor în videoclipuri AI
YouTube anunță lansarea funcției de detectare a asemănării („likeness detection”), integrată în YouTube Studio și disponibilă pentru creatorii eligibili cu vârsta de peste 18 ani.
Instrumentul este conceput pentru identificarea videoclipurilor în care imaginea unei persoane este utilizată prin tehnologii AI, inclusiv în conținut de tip deepfake.
Funcția permite creatorilor să monitorizeze permanent platforma pentru a identifica utilizări neautorizate ale propriei imagini și să solicite eliminarea conținutului în baza Ghidului privind Confidențialitatea.
Activarea sistemului se face din secțiunea „Content detection” din YouTube Studio, prin opțiunea „Likeness”, urmată de acordarea permisiunilor și un proces unic de verificare. După configurare, funcția rulează automat în fundal.
Etichetele AI devin mai vizibile pe YouTube
Google anunță și o actualizare a sistemului AI Labels, folosit pentru marcarea conținutului creat sau modificat semnificativ cu inteligență artificială.
Noile etichete vor apărea într-o poziție mai vizibilă pe platformă. Pentru videoclipurile lungi, acestea vor fi afișate direct sub playerul video, deasupra descrierii. În cazul YouTube Shorts, eticheta va apărea suprapusă pe videoclip.
Pentru conținutul animat, nerealist sau modificat minor cu AI, eticheta va rămâne disponibilă în descrierea extinsă.
YouTube va marca automat clipurile generate cu AI
YouTube anunță că, începând chiar din luna mai 2026, va introduce mecanisme automate pentru identificarea conținutului fotorealist generat cu inteligență artificială.
Dacă un creator nu declară utilizarea AI, dar sistemele platformei detectează modificări semnificative realizate cu astfel de tehnologii, YouTube va aplica automat o etichetă care semnalează prezența AI-ului în videoclip.
Creatorii vor putea contesta etichetele aplicate automat, în cazul în care consideră că sistemul a identificat greșit utilizarea inteligenței artificiale.
Potrivit companiei, scopul modificărilor este „de a menține un echilibru între transparență și controlul creatorilor”, astfel încât utilizatorii să poată înțelege mai ușor dacă un conținut a fost generat sau alterat cu AI.
Google extinde verificarea conținutului AI în Search, Chrome și Gemini
Google anunță și extinderea tehnologiilor SynthID și C2PA pentru verificarea originii conținutului AI în mai multe produse ale companiei, inclusiv Search, Chrome și aplicația Gemini.
Sistemele vor funcționa pentru imagini, fișiere audio și video. Utilizatorii vor putea verifica originea unei imagini inclusiv prin servicii precum Search, Lens, AI Mode sau „Circle to Search”.
Compania spune că utilizatorii vor putea întreba direct dacă o imagine „a fost realizată cu AI” sau „a fost generată cu AI”, pentru a primi informații despre proveniența conținutului.