Compania românească Super Technologies, care operează brandul de pariuri sportive și jocuri de noroc Superbet, a anunțat miecuri, într-un comunicat transmis StartupCafe, că a introdus o tehnologie bazată pe inteligență artificială, dezvoltată de un startup danez, cu scopul declarat de „identificare din timp a comportamentelor de risc asociate jocurilor de noroc”.
Firma de gambling controlată de omul de afaceri sârbo-român Sacha Dragic susține că tehnologia denumită GameScanner este „bazată pe inteligență artificială și neuroștiință” și că „permite identificarea din timp a comportamentelor de risc asociate jocurilor de noroc”.
GameScanner este o soluție dezvoltată de compania daneză Mindway AI și premiată cu Start-up Innovation Award în cadrul Davos Innovation Week. Firma Super susține că prin adopția acestei tehnologii investește în „protecția și siguranța jucătorilor”.
În cadrul parteneriatului, Super integrează GameScanner pe toate platformele sale.
Implementarea va acoperi toate piețele în care Super operează la acest moment: Brazilia, Belgia, România, Polonia, Grecia și Serbia.
„La Super, grija față de clienți înseamnă să fim proactivi și să căutăm permanent soluții inovatoare. Orientarea către client este parte integrantă din produsul digital, tehnologia și modul în care interacționăm cu comunitatea care este activă pe platformele noastre. GameScanner, oferit de Mindway AI, este o tehnologie inovatoare în domeniul jocului responsabil, care combină neuroștiința, inteligența artificială și evaluările realizate de experți pentru a analiza tiparele comportamentale ale jucătorilor și a identifica indicatorii timpurii de risc. Prin detectarea potențialelor riscuri asociate jocurilor de noroc înainte ca acestea să se agraveze, putem să sprijinim și să protejăm jucătorii, asigurându-le un mediu de divertisment sigur”, a declarat Chris Binham, VP Compliance, Super Technologies.
La rândul său, Rasmus Kjærgaard, CEO, Mindway AI s-a declarat extrem de încântat să colaboreze cu Super Technologies, „o companie de anvergură globală, care împărtășește cu adevărat viziunea asupra unei industrii a divertismentului care să opereze în mod sustenabil. Tehnologia GameScanner este concepută pentru a produce o schimbare reală în prevenirea riscurilor asociate jocurilor de noroc și așteptăm cu nerăbdare să vedem impactul său pozitiv în piețele din portofoliul Super”.
Pe lângă investiția în detectarea timpurie bazată pe inteligență artificială, Super spune că „finanțează și promovează” BetBlocker, o „aplicație gratuită și independentă de autoexcludere”.